---
title: "Armonie sub cerul liber. Orchestra de tineret Moldova-Europa a organizat un concert de neuitat la Butuceni"
url: https://radiomoldova.md/p/38181/armonie-sub-cerul-liber-orchestra-de-tineret-moldova-europa-a-organizat-un-concert-de-neuitat-la-butuceni
published: 2024-08-04T13:05:53Z
language: ro
section: "Cultură"
source: radiomoldova.md
---

# Armonie sub cerul liber. Orchestra de tineret Moldova-Europa a organizat un concert de neuitat la Butuceni

> Au fost în armonie cu muzica, cu natura și cu emoțiile tinerilor muzicieni din Orchestra de tineret Moldova-Europa. Vorbim despre spectatorii care  au trăit o experiență deosebită la concertul de muzică clasică de la Butuceni care a avut loc în aer liber. A impresionat solidaritatea dintre spectatori și tinerii muzicieni pe care nu i-au speriat vântul și ploaia.

Au fost în armonie cu muzica, cu natura și cu emoțiile tinerilor muzicieni din Orchestra de tineret Moldova-Europa. Vorbim despre spectatorii care  au trăit o experiență deosebită la concertul de muzică clasică de la Butuceni care a avut loc în aer liber. A impresionat solidaritatea dintre spectatori și tinerii muzicieni pe care nu i-au speriat vântul și ploaia.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/5e7f2da4-14dc-48ad-92f7-bc1ff878bc2e.jpg)

Concertul a debutat cu o premieră națională - „Dansuri românești din Transilvania" de Constantin Silvestri și a continuat cu creații ale compozitorilor francezi, italieni și germani. Toate i-au încântat pe spectatorii comod așezați pe baloturile de paie sau pe păturile aduse de acasă.

„*E combinația perfectă - muzica și natura*”

„*Ne-ar plăcea să avem evenimente de acestea mai des*”.

„*Locație extraordinară. Programul la fel*”.

„*Într-adevăr, sunt niște spectacole unicat, iar anturajul și atmosfera acestui mediu, sigur că ne înalță și mai mult*”.

La finalul unei săptămâni de repetiții la Ivancea, tinerii muzicieni din 10 țări europene, împreună cu dirijorul  din Germania Jesko Sirvend, au apărut în fața publicului.
 
„*Am avut o grămadă de repetiții, urmate de oportunități să învățăm multe lucruri de la domnul dirijor*”.

„*A fost o săptămână plină de experiențe, am cunoscut mulți oameni din Republica Moldova. Am repetat și simfonia mea preferată a lui Brahms*”.

Marius Malanețchi, originar din Chișinău, dar stabilit la Viena, concertează în calitate de solist instrumentist în cadrul mai multor proiecte internaționale.

„*Sunt bucuros să revin acasă și să cânt alături de tinerii din Moldova și din Europa. E foarte frumos că putem să venim aici la Butuceni și la Sala cu Orgă și să interpretăm acest program*”, susține solistul instrumentist Mariua Malanețchi.

Părinții lui Marius au urmărit concertul cu mare plăcere.

„*Ne interesează asemenea gen de spectacole, mai ales că participă în acestă orchestră în calitate de solist la violoncel fiul nostru Marius. Ne mândrim și suntem bucuroși să-l vedem*”.

„*Slavă Domnului, ni se întorc copii acasă, cântă, ne bucurăm de ei. El umblă prin lume și n-am emoții. Acum am emoții că a vent acasă*”.

„*Am creat o platformă, tinerii au venit și au făcut muzică împreună și vreau să spun că din ce am văzut, chiar au făcut o muzică de înaltă calitate*”, a relatat managerul Orchestrei Naționale de Tineret, Andriano Marian.

+Școala de vară și concertele au fost susținute financiar de mai mulți parteneri.

„*Suedia are un parteneriat de durată cu fundația Est-Europeană și cu Orchestra de Tineret și suntem bucuroși să vedem oportunitățile pe care le creează partenerii noștri pentru tinerii muzicieni din țară*”, a afirmat consiliera Ambasadei Suediei, Karin Borovic.

„*De mai bine de 10 ani concertele de vară sunt susținute de noi și suntem fericiți că în fiecare an se găsește o locație nouă, pentru aceea ca oamenii să simtă bucuria întâlnirii cu muzica clasică în anturaje diferite, speciale*”, susține directorul ICR „Mihai Eminescu”, Monica Babuc.

Orchestra de tineret Moldova-Europa urmează să revină cu noi surprize pentru iubitorii de muzică.
