---
title: "În perioada electorală, alegătorii vor fi chestionați. CEC a aprobat desfășurarea a trei sondaje"
url: https://radiomoldova.md/p/38464/in-perioada-electorala-alegatorii-vor-fi-chestionati-cec-a-aprobat-desfasurarea-a-trei-sondaje
published: 2024-08-09T15:53:50Z
language: ro
author: "Carolina Străjescu"
section: "Alegeri"
source: radiomoldova.md
---

# În perioada electorală, alegătorii vor fi chestionați. CEC a aprobat desfășurarea a trei sondaje

> Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) a autorizat efectuarea a trei sondaje de opinie privind preferințele alegătorilor în perioada electorală a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024.

Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) a autorizat efectuarea a trei sondaje de opinie privind preferințele alegătorilor în perioada electorală a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/ce67c2ff-bf85-4877-9ab3-9e9d4fb118b5.jpg)

Potrivit deciziei CEC, sondajele vor fi efectuate de către „DATE INTELIGENTE” S.R.L. în zilele de 15-30 august 2024, 3-20 septembrie 2024 și 1-14 octombrie 2024 pe un eșantion național cuprins între 1 000 și 1 100 de respondenți.

Datele vor fi colectate prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interview) și on-line, prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviewing).

Rezultatele celor trei sondaje vor fi publicate imediat după finalizarea fiecărei perioade de chestionare.
