---
title: "Flux redus la Leușeni-Albița, dar aglomerație la Sculeni. Recomandări pentru călători"
url: https://radiomoldova.md/p/38763/flux-redus-la-leuseni-albita-dar-aglomeratie-la-sculeni-recomandari-pentru-calatori
published: 2024-08-17T11:51:00Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Flux redus la Leușeni-Albița, dar aglomerație la Sculeni. Recomandări pentru călători

> ACTUALIZARE 14:51 În acest moment, fluxul de călători prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Leușeni-Albița este în descreștere, în timp ce la PTF Sculeni se menține un flux sporit. Pentru a minimiza timpul de așteptare, autoritățile recomandă călătorilor să opteze și pentru alte puncte de trecere din proximitate, cum ar fi Leova, Costești sau Cahul.

**ACTUALIZARE 14:51** În acest moment, fluxul de călători prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Leușeni-Albița este în descreștere, în timp ce la PTF Sculeni se menține un flux sporit. Pentru a minimiza timpul de așteptare, autoritățile recomandă călătorilor să opteze și pentru alte puncte de trecere din proximitate, cum ar fi Leova, Costești sau Cahul.

![Imagine-simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/1132b8be-fa22-4f27-83b3-5ebd6d40e52a.jpg)

*Sursa: Imagine-simbol*

**Știrea inițială:** Punctele de trecere a frontierei de stat Leușeni-Albița și Sculeni înregistrează trafic intens, cauzat de o deficiență tehnică la Serviciul Vamal, ceea ce a impus trecerea la procesarea manuală a datelor, anunță Poliția de Frontieră. 

Pentru a reduce timpul de așteptare al călătorilor, autoritățile de frontieră au suplinit numărul de angajați și au deschis piste de control suplimentare. Potrivit sursei, se lucrează la capacitate maximă pentru a minimiza întârzierile.

Călătorii sunt sfătuiți să consulte Linia Verde a Poliției de Frontieră sau să verifice online situația traficului înainte de a porni la drum.

În ultimul an, punctele de frontieră Leușeni-Albița și Sculeni au fost afectate frecvent de diverse incidente care au dus la blocaje temporare, cum ar fi protestele fermierilor sau lucrările de modernizare a infrastructurii punctelor de trecere.
