---
title: "Numărul cazurilor de COVID-19, în scădere cu aproape 23% în ultima săptămână"
url: https://radiomoldova.md/p/40020/numarul-cazurilor-de-covid-19-in-scadere-cu-aproape-23-in-ultima-saptamana
published: 2024-09-11T06:43:39Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Numărul cazurilor de COVID-19, în scădere cu aproape 23% în ultima săptămână

> Scade numărul cazurilor de COVID-19 la nivel național, anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). În perioada 2-8 septembrie, au fost raportate 1542 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, inclusiv 273 de cazuri în regiunea transnistreană.

Scade numărul cazurilor de COVID-19 la nivel național, anunță [Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).](https://ansp.md/evolutia-situatiei-epidemiologice-prin-infectia-covid-19-in-saptamana-36-2024/) În perioada 2-8 septembrie, au fost raportate 1542 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, inclusiv 273 de cazuri în regiunea transnistreană.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/a914e7a3-cb2d-432d-8327-f3c5fbad7364.jpg)

Numărul cazurilor înregistrate este în scădere cu 22,8% față de săptămâna precedentă. De asemenea, numărul de cazuri în rândul copiilor cu vârsta de 0-14 ani a scăzut cu 27,7%, fiind raportate 330 de cazuri.

În aceeași perioadă, au fost efectuate 10.308 teste, cu o rată de pozitivitate de 14,9%, în scădere față de săptămâna anterioară.

Pentru a preveni o nouă creștere a cazurilor, ANSP recomandă respectarea măsurilor de protecție, precum păstrarea distanței sociale, igiena corectă a mâinilor și igiena respiratorie, evitarea locurilor aglomerate, aerisirea spațiilor închise și vaccinarea împotriva COVID-19. De asemenea, agenția subliniază importanța informării din surse oficiale și evitarea călătoriilor în zone cu risc ridicat, dacă nu sunt necesare.
