---
title: "Igor Grosu: „Mă bucur să revin la București”"
url: https://radiomoldova.md/p/4011/igor-grosu--ma-bucur-sa-revin-la-bucuresti-
published: 2023-01-19T15:35:00Z
language: ro
author: "Carolina Străjescu"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Igor Grosu: „Mă bucur să revin la București”

> Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, aflat în vizită la București, și-a exprimat recunoștința, în întâlnirile avute joi cu oficiali români, pentru ajutorul acordat "în aceste timpuri complicate".

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, aflat în vizită la București, și-a exprimat recunoștința, în întâlnirile avute joi cu oficiali români, pentru ajutorul acordat "în aceste timpuri complicate".

![](https://storage.radiomoldova.md/images/a56b9bbb-c598-4ec6-967c-75b5b0e0158f.jpg)

*„Mă bucur să revin la București unde am avut de dimineață plăcerea de a mă întâlni și discuta cu colegii mei din Parlamentul României. Președintele Camerei Deputaților mi-a făcut o surpriză frumoasă invitându-mă într-o vizită la Patriarhia României unde am purtat o discuție de suflet cu Preafericitul Părinte Daniel Patriarhul BOR. Ulterior, despre ultimele evenimente din Republica Moldova și regiune am discutat cu președinta interimară a Senatului României, Alina Gorghiu. Am profitat și de această ocazie pentru a-mi exprima recunoștința pentru tot ajutorul acordat, în mod special în aceste timpuri complicate"*, a scris Igor Grosu, pe pagina sa de Facebook.

El a menționat că joi seara se va întâlni cu oameni de afaceri din România și Germania, în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană.
