---
title: "Energia regenerabilă  produsă de soare, folosită  de antreprenori din satul Zăicani, raionul Telenești"
url: https://radiomoldova.md/p/40881/energia-regenerabila-produsa-de-soare-folosita-de-antreprenori-din-satul-zaicani-raionul-telenesti
published: 2024-10-01T11:41:30Z
language: ro
author: "Svetlana Bogatu"
section: "Regional"
source: radiomoldova.md
---

# Energia regenerabilă  produsă de soare, folosită  de antreprenori din satul Zăicani, raionul Telenești

> Familia Pavlov din satul Zăicani are 50 de vaci, iar recent, cu ajutorul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare a instalat panouri solare, care le furnizează curent electric pentru echipamentele și utilajele folosite la muls și prelucrarea laptelui.

Familia Pavlov din satul Zăicani are 50 de vaci, iar recent, cu ajutorul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare a instalat panouri solare, care le furnizează curent electric pentru echipamentele și utilajele folosite la muls și prelucrarea laptelui.

![Radio Moldova](https://storage.radiomoldova.md/images/52af506e-dda0-4a67-9ea5-044d12f820c7.jpg)

*Sursa: Radio Moldova*

Afacerea familiei   Pavlov a început cu 15 ani în urmă cu câteva vaci, numărul cărora a crescut treptat. Gospodarii au acum 50 de bovine, de la care mulg zilnic 350 de litri de lapte.  Familia a investit și în utilaje pe parcursul anilor, pentru a le ușura munca la fermă. Doar că, criza energetică din 2022 a adus în cutia poștală facturi  mai mari de câteva ori la curentul electric. Soluția a fost un proiect  al  Programului Națiunilor Unite Pentru Dezvoltare grație căruia, Elena Pavlov a montat panouri solare, a primit un tanc frigorific pentru păstrarea laptelui și două aparate de muls. 

*„ Ne-am confrunta cu multe greutăți, deseori ne pierdeam optimismul. Erau ani secetoși când eram gata să renunțăm. Creșteam câte un vițel,  iar prețul pentru un kilogram de carne era foarte mic-23 de lei, lucru ce ne descuraja. An de an, speranța ne-a scos din situațiile   când credeam că vom abandona afacerea și iată am ajuns unde suntem acum.”*

La treburile din jurul mini-fermei de vaci participă toți membrii familiei,  dar cea mai mare susținătoare  a  afacerii este fiica Violeta, care  iubește animalele la fel de mult ca mama ei. Violeta Pavlov spune că sursa alternativă  de energie electrică a redus din povară financiară pentru întreținerea fermei.  

*„  Pînă acum, pentru factura  de la  cele 2 contoare instalate la fermă și camera de prelucrare a laptelui, plăteam aproximativ 2500 de lei. În prezent, factura este zero, pentru că economisim foarte mult cu aceste panouri  fotovoltaice.”*

Produsele lactate  sunt vândute pe piața locală, doar că se vind în cantități mici.  Familia Pavlov are echipamente de răcire a laptelui, care le permite să păstreze produsul mai mult timp. Cel mai mare regret al  Elenei Pavlov este că încercarea de a extinde piața de comercializare nu are reușite.

*„ Avem puțină piață de desfacere. Ne reușește să vindem produsele doar local și vă dați seama că este dificil să comercializăm 30 de kilograme de brânză.  Am avut tentative să propunem lactatele patiseriilor, doar că acestea ne-au refuzat, deoarece  folosesc produs de brânză.”*

Acum, familia Pavlov produce mai multe tipuri de brânză,  smântână și lapte proaspăt. Gospodarii intenționează să investească în continuare în afacere, iar visul lor e să deschidă  un magazin propriu unde să comercializeze produse lactate.
