---
title: "Josep Borell: Uniunea Europeană condamnă atacurile asupra misiunilor ONU"
url: https://radiomoldova.md/p/41388/josep-borell-uniunea-europeana-condamna-atacurile-asupra-misiunilor-onu
published: 2024-10-14T09:09:40Z
language: ro
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Josep Borell: Uniunea Europeană condamnă atacurile asupra misiunilor ONU

> Uniunea Europeană condamnă atacurile asupra misiunilor Organizației Națiunilor Unite, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru politică Externă, Josep Borrell, drept răspuns la atacurile forțelor israeliene asupra misiunii ONU de menținere a păcii în Liban, cunoscută drept UNIFIL. Potrivit oficialului, astfel de atacuri asupra forțelor ONU de menținere a păcii constituie o încălcare gravă a legislației internaționale și sunt total inacceptabile, notează Reuters.

Uniunea Europeană condamnă atacurile asupra misiunilor Organizației Națiunilor Unite, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru politică Externă, Josep Borrell, drept răspuns la atacurile forțelor israeliene asupra misiunii ONU de menținere a păcii în Liban, cunoscută drept UNIFIL. Potrivit oficialului, astfel de atacuri asupra forțelor ONU de menținere a păcii constituie o încălcare gravă a legislației internaționale și sunt total inacceptabile, notează [Reuters.](https://www.reuters.com/world/eu-condemns-all-attacks-un-missions-foreign-policy-chief-borrell-says-2024-10-14/)

![](https://storage.radiomoldova.md/images/75c32278-590a-480d-9bdb-e45f4740368f.jpg)

De asemenea, blocul comunitar exprimă îngrijorări serioase în special în legătură cu atacurile Forțelor de Apărare ale Israelului împotriva UNIFIL, ce au cauzat rănirea mai multor militari din cadrul forțelor de menținere a păcii. 

Israelul a contestat unele dintre incidentele raportate de ONU, în care ar fi fost implicați militari din cadrul UNIFIL în Liban, iar premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a subliniat că aceștia servesc drept "scuturi umane" pentru Hezbollah, pe fondul escaladării ostilităților. 

În declarația sa, Borrell afirmă că toți actorii implicați în conflict au obligația de a asigura siguranța și securitatea personalului și bunurilor ONU. 

Șeful diplomației Uniunii Europene susține că așteaptă urgent explicații și o anchetă detaliată din partea autorităților israeliene în legătură cu atacurile împotriva UNIFIL, care joacă un rol fundamental în stabilitatea Libanului de Sud.
