---
title: "Măsuri mai dure de securitate în Spania după descoperirea unor plicuri cu material exploziv"
url: https://radiomoldova.md/p/427/masuri-mai-dure-de-securitate-in-spania-dupa-descoperirea-unor-plicuri-cu-material-exploziv
published: 2022-12-01T13:07:22Z
language: ro
author: "Ionela Golban"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Măsuri mai dure de securitate în Spania după descoperirea unor plicuri cu material exploziv

> Spania a dispus măsuri suplimentare de securitate a clădirilor publice după descoperirea, în ultima săptămână, a patru plicuri cu material exploziv. Unul dintre plicuri, care era adresat ambasadorului Ucrainei la Madrid, a explodat, provocând rănirea unui angajat al ambasadei.

Spania a dispus măsuri suplimentare de securitate a clădirilor publice după descoperirea, în ultima săptămână, a patru plicuri cu material exploziv. Unul dintre plicuri, care era adresat ambasadorului Ucrainei la Madrid, [a explodat](https://radiomoldova.md/p/371/explozie-la-ambasada-ucrainei-din-madrid-un-angajat-a-fost-ranit), provocând rănirea unui angajat al ambasadei.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/19708fc8-44f4-48e5-a65c-eeccfa332445.jpg)

Ministerul de Externe al Ucrainei a făcut apel la toate ambasadele sale să înăsprească măsurile de securitate. O altă scrisoare explozivă a fost trimisă la o bază militară din afara Madridului, iar o a treia către o fabrică din orașul Zaragoza, dar niciuna dintre cele două nu a explodat. 

Între timp, poliția spaniolă a dezvăluit că încă o scrisoare a fost adresată săptămâna trecută premierului spaniol, Pedro Sanchez, dar a fost interceptată înainte de a fi detonată, scrie BBC.
