---
title: "Milinceanu a marcat în campionatul de fotbal al Ciprului"
url: https://radiomoldova.md/p/42762/milinceanu-a-marcat-in-campionatul-de-fotbal-al-ciprului
published: 2024-11-09T11:51:06Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# Milinceanu a marcat în campionatul de fotbal al Ciprului

> Fotbalistul moldovean Nicolae Milinceanu a marcat în campionatul Ciprului. Atacantul de 32 de ani a înscris pentru formația Ethnikos Achnas în meciul câștigat în deplasare cu gruparea Omonia 29 Mai, scor 2-1.

Fotbalistul moldovean Nicolae Milinceanu a marcat în campionatul Ciprului. Atacantul de 32 de ani a înscris pentru formația Ethnikos Achnas în meciul câștigat în deplasare cu gruparea Omonia 29 Mai, scor 2-1.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/6f4fe26a-0a19-4f05-945f-04de1f07f8bc.jpg)

Gazdele au marcat prin Nikola Trujic în minutul 13, iar Milinceanu a egalat aproape de pauză. Ethnikos a smuls victoria grație golului înscris de Nicolas Andereggen din minutul 52. 

Nicolae Milinceanu a ajuns la Ethnikos Achnas în iulie. El a apărut pe teren în 5 meciuri pentru această echipă, iar golul de aseară a fost primul. 

În cariera sa, Miliceanu a mai jucat la cluburi precum Veris Chișinău, Zimbru Chișinău, Petrolul Ploiești, FC Vaduz, PAS Giannina și AEL Limassol. La echipa națională a Republicii Moldova, atacantul a disputat 15 meciuri, în care a marcat 2 goluri.
