---
title: "Un nou fals în mediul online privind prețul la gaze și deconectări de electricitate"
url: https://radiomoldova.md/p/44711/un-nou-fals-in-mediul-online-privind-pretul-la-gaze-si-deconectari-de-electricitate
published: 2024-12-16T12:30:50Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Un nou fals în mediul online privind prețul la gaze și deconectări de electricitate

> Un nou fals circulă în mediul online privind majorarea tarifului la gazele naturale și deconectări de electricitate.

Un nou fals circulă în mediul online privind majorarea tarifului la gazele naturale și deconectări de electricitate.

- [Republica Moldova are suficient gaz pentru această iarnă. „Moldovagaz” anunță că a finalizat achizițiile pentru sezonul de încălzire](https://radiomoldova.md/p/44564/republica-moldova-are-suficient-gaz-pentru-aceasta-iarna--moldovagaz-anunta-ca-a-finalizat-achizitiile-pentru-sezonul-de-incalzire)

- [EXPLICĂM // Cum se alimentează Republica Moldova cu gaze naturale și energie electrică](https://radiomoldova.md/p/44399/explicam--cum-se-alimenteaza-republica-moldova-cu-gaze-naturale-si-energie-electrica)

- [Expert, despre riscul sistării furnizării gazelor rusești: Pentru „Gazprom” nu există obstacole să livreze prin conducta transbalcanică](https://moldova1.md/p/40648/expert-despre-riscul-sistarii-furnizarii-gazelor-rusesti-pentru-gazprom-nu-exista-obstacole-sa-livreze-prin-conducta-transbalcanica)

![](https://storage.radiomoldova.md/images/59dd0b29-043a-4a0a-9854-03b9a883a673.jpg)

„*Pe TikTok circulă zeci de narațiuni alarmiste: gaz la 50 de lei/m3, deconectări de electricitate „chiar de mâine”. După unii, apocalipsa pare programată înainte de prânz! Ați întâlnit aceste minciuni zilele acestea? Atenție la dezinformare – nu credeți tot ce zboară, că nu-i tot păsărică!*”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă. 

Și Premier Energy Distribution își atenționează consumatorii cu privire la tirajarea pe rețelele sociale a unor informații false referitor la întreruperea energiei electrice în zilele de 17 și 18 decembrie, în intervalul orelor 20:00-05:00.

„Operatorul sistemului de distribuție a energiei electrice nu planifică să opereze întreruperi în livrarea de energie și nici nu a primit vreo notificare din partea operatorului sistemului de transport cu privire la eventuale limitări de putere, care să afecteze consumatorii”, notează instituția. 

Potrivit Premier Energy Distribution, în cazul în care vor apărea eventuale modificări sau necesități neprevăzute de a opera intervenții ce ar putea afecta alimentarea cu energie electrică, va informa imediat în mod oficial și transparent prin canalele sale de comunicare obișnuite, astfel încât consumatorii săi să beneficieze de informații direct de la sursă.

Astfel, cetățenii sunt îndemnați să se informeze doar din surse oficiale, să nu se lase mințiți și să raporteze falsurile pe toate platformele.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/892b04e9-a54b-49c2-a04c-a8c08243030c.jpg)

![](https://storage.radiomoldova.md/images/505822cb-41a4-4211-bb2c-3bd1f7bc6488.jpg)

![](https://storage.radiomoldova.md/images/9d1bd8cf-803d-423c-94d6-544aaf909fca.jpg)
