---
title: "Primele avioane de luptă franceze Mirage 2000 ajung în Ucraina"
url: https://radiomoldova.md/p/47039/primele-avioane-de-lupta-franceze-mirage-2000-ajung-in-ucraina
published: 2025-02-06T17:27:54Z
language: ro
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Primele avioane de luptă franceze Mirage 2000 ajung în Ucraina

> Franța a livrat Ucrainei primele avioane de luptă Mirage 2000, a anunțat Guvernul de la Paris. Mirage 2000 va fi al doilea avion de luptă de fabricație occidentală, care va intra în forțele armate de la Kiev, după F-16.

Franța a livrat Ucrainei primele avioane de luptă Mirage 2000, a anunțat Guvernul de la Paris. Mirage 2000 va fi al doilea avion de luptă de fabricație occidentală, care va intra în forțele armate de la Kiev, după F-16.

![imagine simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/c493e45f-be3c-43f7-af9b-0a3f44ec8cff.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

Și președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat că Franța a livrat Ucrainei primele avioane de luptă Mirage 2000. Potrivit oficialului, aparatele de zbor vor consolida capacitățile de apărare aeriană ale țării. 

Ministrul francez al Forțelor Armate, Sébastien Lecornu, a anunțat că avioanele de luptă Mirage 2000 pentru Ucraina vor fi echipate cu sisteme electronice de autoapărare și vor suferi modificări specifice, care le vor permite să desfășoare misiuni aer-sol.

Primul dintre aceste avioane a sosit astăzi în Ucraina, a declarat ministrul Sébastien Lecornu, fără a spune câte au fost livrate. În ultimele luni, Franța a contribuit la instruirea piloților ucraineni.
