---
title: "Cazul femeii care a decedat într-un cabinet cosmetologic din Chișinău: Procuratura anunță că anesteziologa a fost reținută"
url: https://radiomoldova.md/p/47097/cazul-femeii-care-a-decedat-intr-un-cabinet-cosmetologic-din-chisinau-procuratura-anunta-ca-anesteziologa-a-fost-retinuta
published: 2025-02-07T17:36:24Z
language: ro
author: "Daniela Savin"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Cazul femeii care a decedat într-un cabinet cosmetologic din Chișinău: Procuratura anunță că anesteziologa a fost reținută

> La o săptămână de la tragedia în care femeia de afaceri Liubovi Babuțchi a decedat subit după o procedură efectuată într-un salon de înfrumusețare din Chișinău, Procuratura Generală anunță că a reținut un bănuit. Este vorba despre anesteziologa implicată în acest caz.

La o săptămână de la tragedia în care femeia de afaceri Liubovi Babuțchi a decedat subit după o procedură efectuată într-un salon de înfrumusețare din Chișinău, Procuratura Generală anunță că a reținut un bănuit. Este vorba despre anesteziologa implicată în acest caz.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/c023236d-3d40-40db-9d8c-aa58377487f3.jpg)

Potrivit PG, femeia este bănuită de practicarea ilegală a medicinei, fapt care a cauzat din imprudență decesul victimei, infracțiune care în țara noastră se pedepsește cu închisoare de până la 3 ani.

Amintim că anterior, pe marginea acestui incident, Procuratura Generală a inițiat o cauză penală pe faptul încălcării din neglijență de către medic sau alt lucrător medical a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale. 

Acum două zile, șeful Inspectoralului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu a declarat că proprietara clinicii, de naționalitate ucraineană, a părăsit imediat țara după incident. 

Reamintim că femeia de 35 de ani, proprietară a unui magazin de haine dintr-un centru comercial din Chișinău, a încetat din viață pe 30 ianuarie, la un salon de înfrumusețare. Surse apropiate anchetei susțineau atunci că acesteia i-ar fi fost administrată anestezie generală, însă nu este clar dacă aceasta a fost monitorizată corespunzător.
