---
title: "UTM continuă lupta pentru titlu în liga națională de volei"
url: https://radiomoldova.md/p/47442/utm-continua-lupta-pentru-titlu-in-liga-nationala-de-volei
published: 2025-02-15T16:28:07Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# UTM continuă lupta pentru titlu în liga națională de volei

> Echipa Universității Tehnice din Moldova continuă lupta pentru titlu în liga națională de volei masculin. UTM a învins formația Școlii Sportive Nr.12 din Vadul lui Vodă cu 3-0 la seturi. A fost 25-21, 25-23 și 25-14 în favoarea echipei Universității Tehnice.

Echipa Universității Tehnice din Moldova continuă lupta pentru titlu în liga națională de volei masculin. UTM a învins formația Școlii Sportive Nr.12 din Vadul lui Vodă cu 3-0 la seturi. A fost 25-21, 25-23 și 25-14 în favoarea echipei Universității Tehnice.

[Video](https://www.youtube.com/embed/V1Dgig_Whfs)

*"A fost un meci foarte bun, ca și toate din campionat. Băieții din echipa adversă au dat dovadă de curaj în setul 3, dar noi am fost uniți ca o adevărată echipă și am arătat jocul nostru."* a spus jucătorul echipei UTM, Doinel Sărăcuță. 

*"Meciul nu a fost foarte ușor. Echipa noastră a fost bine pregătită. Trebuie să câștigăm, indiferent ce s-ar întâmpla."* a afirmat jucătorul echipei UTM, Silviu Silvestru. 

*"În setul secund am jucat destoinic, eram foarte aproape de victorie. Am avut ghinion, ei totuși sunt mai experimentați. Acolo s-a decis meciul."* a spus jucătorul echipei din Vadul lui Vodă, Ion Majarov. 

*"Echipa lor este mai bună, noi ne-am străduit, din păcate am pierdut, dar data viitoare o să încercăm să recuperăm."* a afirmat jucătorul echipei din Vadul lui Vodă, Roman Pușcaș. 

UTM a urcat pe primul loc în clasament, cu 22 de puncte acumulate. Speranța Vulcănești este pe locul secund cu 21 de puncte, dar cu un meci mai puțin disputat.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/ea7fa703-8391-4588-b27e-1ac8a06e57c2.jpg)
