---
title: "Volodimir Zelenski a avut o întrevedere, la Nikolaev, cu prim-ministra Danemarcei. Au vizitat apărătorii ucraineni dintr-un spital din regiune"
url: https://radiomoldova.md/p/4876/volodimir-zelenski-a-avut-o-intrevedere-la-nikolaev-cu-prim-ministra-danemarcei-au-vizitat-aparatorii-ucraineni-dintr-un-spital-din-regiune
published: 2023-01-30T14:06:18Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Volodimir Zelenski a avut o întrevedere, la Nikolaev, cu prim-ministra Danemarcei. Au vizitat apărătorii ucraineni dintr-un spital din regiune

> Orașul Nikolaev rezistă eroic în pofida tuturor atacurilor rusești, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în urma unei vizite de lucru efectuată în regiune. Totodată, liderul de la Kiev s-a întâlnit acolo și cu prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen.

Orașul Nikolaev rezistă eroic în pofida tuturor atacurilor rusești, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în urma unei vizite de lucru efectuată în regiune. Totodată, liderul de la Kiev s-a întâlnit acolo și cu prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/ccb9973f-b57a-4f43-b67a-80a54e0c0b71.jpg)

*„Împreună cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, am vizitat apărătorii ucraineni răniți într-unul dintre spitalele din Nikolaev. Este important ca soldații noștri să poată fi supuși nu numai reabilitării fizice, ci și psihologice”*, a spus Zelenski, citat de [Ukrinform. ](https://www.pravda.com.ua/news/2023/01/30/7387126/)

De asemenea, președintele ucrainean a discutat cu responsabilii din regiune despre consecințele atacurilor cu rachete și drone ale ocupanților și au fost luate în considerare starea infrastructurii energetice a regiunii, mijloacele de protecție a acesteia și șansele de recuperare.

Discuțiile au vizat și reconstrucția instituțiilor de învățământ din regiunea Nikolaev, redresarea pe termen lung a economiei regiunii și crearea de noi locuri de muncă.
