---
title: "Vladimir Bolea: Feroviarii au început să-și primească salariile pentru luna septembrie"
url: https://radiomoldova.md/p/49904/vladimir-bolea-feroviarii-au-inceput-sa-si-primeasca-salariile-pentru-luna-septembrie
published: 2025-04-07T16:22:18Z
language: ro
author: "Iulian Fanaru"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Vladimir Bolea: Feroviarii au început să-și primească salariile pentru luna septembrie

> Angajații Căii Ferate din Moldova au început să-și primească salariile restante pentru luna septembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

![imagine-simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/1c30689e-ec40-42d1-b041-d78e4c276c7e.jpg)

*Sursa: imagine-simbol*

Angajații Căii Ferate din Moldova au început să-și primească salariile restante pentru luna septembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

„*Chiar astăzi au fost la mine contabilul-șef și directorul general interimar de la Căile Ferate. Am rezolvat ca, pentru încă o lună, să primească 250 de tone de motorină din rezerva de stat, ca să-și poată îndeplini obligațiile, să transporte marfa și să obțină resurse financiare. Domnul director mi-a spus că ei fac plățile acum pentru luna septembrie*”, a declarat Bolea.

Potrivit ministrului, plata salariilor rămâne prioritatea numărul unu pentru conducerea întreprinderii. În paralel, CFM împreună cu Agenția Proprietății Publice [organizează licitații ](https://moldova1.md/p/46892/calea-ferata-a-moldovei-scoate-din-nou-la-licitatie-vagoane-si-locomotive-pentru-a-achita-salariile-restante)pentru a vinde vagoanele casate, unele dintre ele fiind nefuncționale de zeci de ani.

„*Au foarte multe vagoane, de zeci de ani, care sunt casate și care urmează a fi vândute. Se formează la licitații prețuri corecte, ei se ocupă de licitații, m-au informat astăzi. Azi am auzit și acum de la radio – să vândă, să plătească salariile. Eu cred că dacă ei vor reuși să vândă – că au fier vechi foarte mult, tăiat, pregătit, în cantități foarte mari – vor încasa resurse financiare*”, a adăugat oficialul.

Vladimir Bolea a menționat că întreprinderea se confruntă cu dificultăți financiare, în special din cauza conturilor blocate, a lipsei motorinei și incapacității de a onora comenzile de transport. Totuși, susține ministrul, prin sprijinul acordat de stat și valorificarea fierului vechi, CFM poate reveni treptat pe linia de plutire.

>Ei își câștigă existența acum făcând transporturi. Este un agent economic care acordă servicii de transport persoane și transport mărfuri. Și trebuie să-și facă, conform regulilor economiei, toată activitatea sa, să-și optimizeze cheltuielile reieșind din veniturile pe care le au.

Pentru a redresa situația, Guvernul își propune să relanseze activitatea CFM prin investiții în infrastructură. Astfel, anual, statul ar putea aloca, timp de cinci ani, [400 de milioane de lei](https://www.radiomoldova.md/p/47877/serghei-tomsa-directorul-interimar-al-caii-ferate-a-depus-cererea-de-demisie) pentru întreținerea și modernizarea rețelei feroviare, în baza unui contract multianual care urmează a fi semnat între Ministerul Infrastructurii și Calea Ferată din Moldova. Un proiect în acest sens se află în consultări publice.

CITEȘTE ȘI:

- [Vladimir Bolea: Calea Ferată din Moldova ar putea fi divizată în două societăți pe acțiuni](https://moldova1.md/p/46104/vladimir-bolea-calea-ferata-din-moldova-ar-putea-fi-divizata-in-doua-societati-pe-actiuni)
- [Sute de angajați ai nodului feroviar din Bălți și-au sistat activitatea în semn de protest față de restanțele salariale](https://moldova1.md/p/45419/sute-de-angajati-ai-nodului-feroviar-din-balti-si-au-sistat-activitatea-in-semn-de-protest-fata-de-restantele-salariale)
- [„Trăim pe datorie”: angajații CFM, din nou în stradă, după ce nu și-au primit salariile timp de jumătate de an](https://moldova1.md/p/44742/-traim-pe-datorie--angajatii-cfm-din-nou-in-strada-dupa-ce-nu-si-au-primit-salariile-timp-de-jumatate-de-an)
- [Calea Ferată din Moldova primește un nou lot de motorină din rezerva de stat](https://moldova1.md/p/46802/calea-ferata-din-moldova-primeste-un-nou-lot-de-motorina-din-rezerva-de-stat)
