---
title: "Carlos Alcaraz, campion la Monte Carlo"
url: https://radiomoldova.md/p/50183/carlos-alcaraz-campion-la-monte-carlo
published: 2025-04-13T14:48:07Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# Carlos Alcaraz, campion la Monte Carlo

> Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a câștigat turneul pe zgură de la Monte Carlo. În marea finală, spaniolul l-a învins pe italianul Lorenzo Musetti - scor 3:6, 6:1, 6:0.

![bbc.com](https://storage.radiomoldova.md/images/b03871c8-f0e9-4e33-9375-5f2dd78daf70.jpg)

*Sursa: bbc.com*

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a câștigat turneul pe zgură de la Monte Carlo. În marea finală, spaniolul l-a învins pe italianul Lorenzo Musetti - scor 3:6, 6:1, 6:0.

Deși ibericul a început în forță, Musetti a jucat din ce în ce mai bine și și-a adjudecat primul set după 42 de minute de joc. În setul al doilea, raportul de forțe s-a inversat, iar fostul lider mondial a fost cel care a dominat autoritar. Alcaraz a câștigat 5 game-uri la rând. Chiar dacă italianul a câștigat un game pe propriul serviciu, cel alintat "Carlitos" nu i-a lăsat lui Musetti nici o șansă de revenire, câștigând al doilea set cu 6:1. Ulterior, spaniolul și-a continuat dominația și în setul decisiv, în care nu a mai pierdut niciun game. Partida a durat o oră și 45 de minute, iar Alcaraz a triumfat în premieră la turneul de la Monte Carlo. 

Carlos Alcaraz a cucerit al 18-lea său trofeu din carieră, iar grație succesului de la Monte Carlo, spaniolul va urca pe locul 2 în clasamentul ATP.
