---
title: "De 1 mai, marșuri și proteste organizate de partide de stânga. Analist politic: mitingurile au tentă electorală "
url: https://radiomoldova.md/p/51032/de-1-mai-marsuri-si-proteste-organizate-de-partide-de-stanga-analist-politic-mitingurile-au-tenta-electorala
published: 2025-05-01T14:47:10Z
language: ro
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# De 1 mai, marșuri și proteste organizate de partide de stânga. Analist politic: mitingurile au tentă electorală 

> De Ziua Internațională a Muncii, liderii Partidului Socialiștilor și Partidului „Viitorul Moldovei”, alături de simpatizanții lor au organizat marșuri și proteste. Liderul PSRM Igor Dodon a afirmat că acest marș poate fi considerat și un start al campaniei preelectorale. Chiar dacă face parte din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Voronin a fost prezent la mitingul organizat de Partidul „Viitorul Moldovei" condus de Vasile Tarlev. Un marș a fost organizat și la Comrat de către liderii și simpatizanții Blocului "Victoria", care nu a fost înregistrat oficial și este afiliat oligarhului fugar Ilan Șor.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/b68533a3-bd73-4ec5-905e-cae93c74ea88.jpg)

De Ziua Internațională a Muncii, liderii Partidului Socialiștilor și Partidului „Viitorul Moldovei”, alături de simpatizanții lor au organizat marșuri și proteste. Liderul PSRM Igor Dodon a afirmat că acest marș poate fi considerat și un start al campaniei preelectorale. Chiar dacă face parte din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Voronin a fost prezent la mitingul organizat de Partidul „Viitorul Moldovei" condus de Vasile Tarlev. Un marș a fost organizat și la Comrat de către liderii și simpatizanții Blocului "Victoria", care nu a fost înregistrat oficial și este afiliat oligarhului fugar Ilan Șor.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/5c1f9145-5b6b-437d-b66c-3b2e8d7e7568.jpg)

Participanții au menționat că au venit pentru a sărbători Ziua Muncii. De cealaltă parte, alți cetățeni susțin că oamenii care participă astăzi la proteste și la marșuri ar trebui să privească în viitor, nu în trecut.
 
>Am venit să susținem această zi. Este o zi internațională, nu doar la noi se sărbătorește, dar și în America și în Europa.

>Este istoria mea, viața mea. Sunt născut în URSS, pentru mine întotdeauna a fost o mare tradiție.

>Copiii și pensionarii trăiesc greu. Partidul Șor ne-a invitat. Noi singuri am venit. Nu ne-au achitat nimic, am venit benevol.  

>Noi ne-am adunat ca să scandăm Pace! Mai! Muncă! Când studiam, la fel ieșeam de 1 mai. Și asta ne-a rămas în memorie și repetăm an de an.  

>Oameni trebuie să se apuce de lucru, nu de prostii. Ce mai avem de făcut? Azi socialiștii, mâine comuniștii vor ieși.

>Trăim prezentul, dar ce a fost odată, adică a fost odată. Trebuie să trăim prezentul și să tindem spre bine, spre dezvoltare.  

>Nu, nu sunt de acord cu nimic. Pur și simplu nu-i stimez.

Analistul politic Ion Tăbârță susține că mitingurile sunt organizate cu scop electoral.

>Acest eveniment este dedicat nu atât zilei de 1 mai, care este Zeu Internațională a muncii,  cât mai degrabă este un eveniment contra actualului partid de guvernământ, actuala guvernare, și este o modalitate, încă o dată, a ieși în spațiul public și a critica actuala guvernare în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie. 

În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat data de 1 mai Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești.
