---
title: "Îndemnul președintei Maia Sandu pentru moldovenii cu cetățenie română: „Acum România are nevoie de noi”"
url: https://radiomoldova.md/p/51621/indemnul-presedintei-maia-sandu-pentru-moldovenii-cu-cetatenie-romana--acum-romania-are-nevoie-de-noi-
published: 2025-05-13T17:38:20Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Alegeri"
source: radiomoldova.md
---

# Îndemnul președintei Maia Sandu pentru moldovenii cu cetățenie română: „Acum România are nevoie de noi”

> Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, îndeamnă moldovenii cu cetățenie română să voteze la alegerile prezidențiale din România. Maia Sandu susține că „acum România are nevoie de sprijinul nostru”.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/3fd3dd4a-acf0-4a98-b4b5-90066d099815.jpg)

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, îndeamnă moldovenii cu cetățenie română să voteze la alegerile prezidențiale din România. Maia Sandu susține că „acum România are nevoie de sprijinul nostru”.

„*Atâtea am învățat de la România, la atâtea ne-a inspirat România. Acum România are nevoie de noi. Și Europa are nevoie de noi în România. Noi, moldovenii, știm cât valorează libertatea și siguranța, dorința de a face parte din familia europeană. Iar cei dintre noi care sunt și cetățeni români pot vota în acest sfârșit de săptămână pentru a proteja ceea ce a câștigat deja România, dar care e amenințată acum*”, se spune în mesajul Maiei Sandu.

Menționăm că cetățenii români din Republica Moldova sunt așteptați să-și exprime dreptul la vot în cadrul turului al doilea al alegerilor prezidențiale din România. Procesul de vot va dura trei zile, de vineri - 16 mai, până duminică, 18 mai. Secțiile de vot vor fi deschise în intervalul orelor 07:00-21:00. Pe teritoriul țării noastrevor fi 64 de secții de votare: 20 la Chișinău, în regiunea de nord - 18, în centrul republicii - 38 de secții, iar în regiunea de sud a republicii vor activa 8 secții de votare.

**CITEȘTE ȘI:**

- [Alegeri în România// Peste 90 de mii de moldoveni cu cetățenie română au votat în Republica Moldova](https://moldova1.md/p/48342/alegerile-prezidentiale-din-romania--ultima-zi-in-care-moldoveni-cu-cetatenie-romana-pot-vota)

- [Alegeri prezidențiale România // George Simion și Nicușor Dan, adresare către alegători](https://moldova1.md/p/48377/alegeri-prezidentiale-romania--george-simion-si-nicusor-dan-in-turul-doi)

- [Alegeri prezidențiale România // Cum s-a votat în Republica Moldova](https://moldova1.md/p/48381/alegeri-prezidentiale-romania--cum-s-a-votat-in-republica-moldova)

- [Alegeri prezidențiale în România // Reacțiile candidaților după publicarea primelor exit-poll-uri](https://moldova1.md/p/48375/alegeri-prezidentiale-in-romania--reactiile-candidatilor-dupa-publicarea-primelor-exit-poll-uri)

- [CCR a validat rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din România](https://moldova1.md/p/48660/ccr-a-validat-rezultatul-primului-tur-al-alegerilor-prezidentiale-din-romania)
