---
title: "Turneul ATP Challenger 50 „Moldova Open” de la Chișinău este pe ultima sută de metri. Astăzi s-au stabilit finaliștii în proba de simplu masculin"
url: https://radiomoldova.md/p/52594/turneul-atp-challenger-50-moldova-open-de-la-chisinau-este-pe-ultima-suta-de-metri-astazi-s-au-stabilit-finalistii-in-proba-de-simplu-masculin
published: 2025-05-31T15:02:27Z
language: ro
author: "Radu Galbur"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# Turneul ATP Challenger 50 „Moldova Open” de la Chișinău este pe ultima sută de metri. Astăzi s-au stabilit finaliștii în proba de simplu masculin

> Primul finalist a devenit Ilia Simakin, principalul favorit al competiției. El l-a învins în semifinale pe britanicul Giles Hussey. Tenismanul care evoluează sub drapel neutru a obținut victoria în două seturi - scorul de 7:5, 6:3 - într-o partidă ce a durat o oră și 20 de minute.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/69ec9fc3-5f03-4742-92aa-631efe5adfea.jpg)

Primul finalist a devenit Ilia Simakin, principalul favorit al competiției. El l-a învins în semifinale pe britanicul Giles Hussey. Tenismanul care evoluează sub drapel neutru a obținut victoria în două seturi - scorul de 7:5, 6:3 - într-o partidă ce a durat o oră și 20 de minute.

Simakin va juca în finală cu francezul Clement Chidekh. Acesta, la rândul său, l-a învins în cealaltă semifinală pe britaniul Toby Samuel, cel care l-a eliminat în optimile de finală ale acestui turneu pe compatriotul nostru Radu Albot. Chidekh s-a impus, și el, tot în două seturi, cu scorul de 6:4, 6:1, și tot după o oră și 20 de minute de joc. 

Marea finală se va disputa duminică, la "Arena Chișinău" și va fi transmisă în direct la postul național de televiziune Moldova 1 cu începere de la ora 14.00.

Finala probei de dublu s-a jucat astăzi. Victoria a fost obținută de perechea poloneză Szymon Kielan/Filip Pieczonka. Cei doi tenismani s-au impus în fața echipei formate din Ilia Simakin, care evoluează sub drapel neutru, și slovacul Lukas Pokornî.

Tandemul Kielan/Pieczonka a obținut victoria în două seturi cu scorul de 6:4, 6:0. Partida a durat doar 44 de minute.

[Video: https://trm.blob.core.windows.net/photos/47b5e2b1-2de4-458a-b3a7-b9b50e4f8c35.jpg](https://original.trm.md/video/definst/MP4:2025/5/31/open.mp4/playlist.m3u8)
