---
title: "Comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen, în vizită oficială la Chișinău"
url: https://radiomoldova.md/p/52794/comisarul-european-pentru-energie-si-locuinte-dan-jørgensen-in-vizita-oficiala-la-chisinau
published: 2025-06-04T09:50:49Z
language: ro
author: "Eliza Mihalache"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen, în vizită oficială la Chișinău

> Comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen, efectuează joi, 5 iunie, o vizită de lucru în Republica Moldova. Oficialul european va avea o întrevedere cu prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul căreia vor fi discutate subiecte-cheie privind integrarea europeană a Republicii Moldova și consolidarea cooperării în domeniul energetic.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/5c280089-f47a-40e1-b8bc-6e5c83e98fad.jpg)

Comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen, efectuează joi, 5 iunie, o vizită de lucru în Republica Moldova. Oficialul european va avea o întrevedere cu prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul căreia vor fi discutate subiecte-cheie privind integrarea europeană a Republicii Moldova și consolidarea cooperării în domeniul energetic.

Dan Jørgensen va vizita, de asemenea, o gospodărie vulnerabilă care beneficiază de lucrări de renovare pentru sporirea eficienței energetice, realizate cu sprijinul programelor europene. Aceste intervenții au scopul de a reduce costurile pentru încălzire și consumul de energie electrică în rândul familiilor cu venituri modeste.

Tot joi, Comisarul va participa la cea de-a șasea reuniune la nivel înalt a Dialogului Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul energiei, un cadru strategic de cooperare pentru alinierea politicilor și dezvoltarea proiectelor comune în sectorul energetic.

La ora 14:15 este programată o conferință de presă comună cu ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
