---
title: "Cea de-a doua ediție a Festivalului Fanfarelor s-a desfășurat la Conacul Manuc-Bey"
url: https://radiomoldova.md/p/53417/cea-de-a-doua-editie-a-festivalului-fanfarelor-s-a-desfasurat-la-conacul-manuc-bey
published: 2025-06-15T16:26:00Z
language: ro
author: "Virginia Pîntea"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Cea de-a doua ediție a Festivalului Fanfarelor s-a desfășurat la Conacul Manuc-Bey

> Tradiția muzicii de fanfară a răsunat din nou în curtea Conacului Manuc Bey. La cea de-a doua ediție a Festivalului Fanfarelor, zece formații au adus pe scenă artiști pasionați, costume impresionante și ritmuri vibrante, toate într-un cadru istoric care celebrează cultura și tradițiile locale. Muzica este totul, spun cei care, de ani buni, fac parte din colectivele folclorice și păstrează vie această tradiție, transmițând-o din generație în generație.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/72e527ee-72a2-4ec8-a551-7c3077c50fb5.jpg)

Tradiția muzicii de fanfară a răsunat din nou în curtea Conacului Manuc Bey. La cea de-a doua ediție a Festivalului Fanfarelor, zece formații au adus pe scenă artiști pasionați, costume impresionante și ritmuri vibrante, toate într-un cadru istoric care celebrează cultura și tradițiile locale. Muzica este totul, spun cei care, de ani buni, fac parte din colectivele folclorice și păstrează vie această tradiție, transmițând-o din generație în generație.

[Video](https://www.youtube.com/embed/dIr1T20CTNE)

Imnul Republicii Moldova a fost interpretat la unison de cele zece fanfare, la peste 250 de instrumente.

*„Dacă nu ar fi aceste festivaluri, ar dispărea toate colectivele deoarece asta este un stimul”*;

*„Asta este viața noastră. Muzicianul duce instrumentul până la urmă, noi trăim cu asta. Eu cânt de mic copil, de la șase ani, acum sunt aproape 50 de ani”*;

*„ Sunt în domeniul muzicii de mic copil, am cântat în alt ansamblu mai mic, de copii, și deja de trei ani fac parte din fanfară”*;

*„Asta este o artă, este o cultură care ne reprezintă pe noi ca neam și trebuie să îi dăm continuitate”*;

*„Aici noi culegem adevărata muzică de fanfară din diferite zone. Avem în colectiv diferite vârste, începând de la copii și terminând chiar cu pensionari”*, au remarcat participanții.

*„Am inițiat acest frumos festival pentru a promova muzica de fanfară, care, din păcate, s-a uitat un pic și noi suntem cu ideea ca să revitalizăm această frumoasă muzică de fanfară, să o aducem în public, să o cultivăm tinerei generații”, a menționat Mariana Jalbă, organizator.

La eveniment a fost prezent și șeful Legislativului Igor Grosu.

*„Atunci când o fanfară defilează, la toate evenimentele, în fruntea coloanei, asta e ceva nemaipomenit, te face să te mândrești cu localitatea ta, te face să te mândrești cu neamul tău și, într-adevăr, noi avem cu ce ne mândri”*, a remarcat președintele Parlamentului.

Festivalul Fanfarelor de la Conacul Manuc-Bey a ajuns la cea de-a II-a ediție.
