---
title: "Zboruri anulate în Franța, pe fondul unei greve a controlorilor de trafic aerian "
url: https://radiomoldova.md/p/54644/zboruri-anulate-in-franta-pe-fondul-unei-greve-a-controlorilor-de-trafic-aerian
published: 2025-07-04T09:18:24Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Zboruri anulate în Franța, pe fondul unei greve a controlorilor de trafic aerian 

> Haos pe aeroporturile din Franța, unde peste 40% din zboruri vor fi anulate, pe fondul unei greve majore a controlorilor de trafic aerian. Sute de zboruri sunt deja anulate, iar peste 70 de mii de pasageri au fost afectați. Ministrul Transporturilor a criticat greva ca fiind „inacceptabilă”, mai ales că aceasta coincide cu începutul vacanței de vară.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/feb60f4f-15f4-49c9-b1fd-e051778dfb6e.jpg)

Haos pe aeroporturile din Franța, unde peste 40% din zboruri vor fi anulate, pe fondul unei greve majore a controlorilor de trafic aerian. Sute de zboruri sunt deja anulate, iar peste 70 de mii de pasageri au fost afectați. Ministrul Transporturilor a criticat greva ca fiind „inacceptabilă”, mai ales că aceasta coincide cu începutul vacanței de vară.

Greva controlorilor de trafic aerian, care a început în după-amiaza zilei de joi, perturbă plecările în vacanță a zeci de mii de călători.  

*„Nu putem amâna”.* 

*„E foarte complicat, călătorim cu trei copii ai mei, plus alți doi ai surorii mele, și e foarte complicat! Ne-au spus să sunăm la acest număr de telefon. Nu știu dacă vă puteți imagina cum e să vorbești la telefon când copiii sar pe bănci, deranjează oamenii, împing căruciorul cu bagaje, fac mizerie în aeroport - e pur și simplu imposibil”.* 

*„Nu vreau să-mi strice vacanța, asta-i tot. Sunt foarte dezamăgită”.* 

În total, 25% din zboruri au fost anulate joi pe aeroporturile Charles-de-Gaulle, Orly și Beauvais din Paris. Iar astăzi se așteaptă ca această cifră să crească la peste 40%. Și aeroporturile din sudul țării sunt afectate, cu 30% de anulări la Lyon, Marsilia, Montpellier și Ajaccio, și până la 50% din zboruri sunt anulate la Bastia, Calvi și Nisa. 

Potrivit experților din domeniul transporturilor, impasul ar putea dura.

*„Dacă situația nu este abordată eficient, așa cum se întâmplă de mai mulți ani, greva va continua și riscăm să intrăm în ceea ce se numește un conflict social”,* a menționat Maria Lee, specialistă în transporturi. 

Mai multe companii aeriene și ministrul francez al transporturilor au calificat situația ca fiind „inacceptabilă”. Ryanair a anulat deja peste 400 de zboruri, afectând 70 de mii de pasageri, și a cerut Uniunii Eeuropene reforme în gestionarea traficului aerian. 

Sindicatele cer mai mult personal și salarii ajustate la inflație, dar și resping o reformă care le impune o monitorizare mai strictă, după un incident la Bordeaux. Problema constă în introducerea unui sistem de ecusoane la intrarea în turnurile de control, care ar face orarele mai puțin flexibile.
