---
title: "Conferința MEGA// În țara noastră pot intra doar persoanele care respectă integritatea teritorială a R. Moldova, afirmă Maia Sandu"
url: https://radiomoldova.md/p/56208/conferinta-mega--in-tara-noastra-pot-intra-doar-persoanele-care-respecta-integritatea-teritoriala-a-r-moldova-afirma-maia-sandu
published: 2025-07-29T19:17:27Z
language: ro
author: "Ana Cebotari"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Conferința MEGA// În țara noastră pot intra doar persoanele care respectă integritatea teritorială a R. Moldova, afirmă Maia Sandu

> Mai multe persoane care intenționau să participe la conferința internațională „Make Europe Great Again” (MEGA), organizată în perioada 28–29 iulie la Chișinău, au primit interdicție de a intra pe teritoriul Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu susține că decizia autorităților are la bază „motive clare” legate de securitatea națională.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/724c7544-e1f7-4867-be23-b511bff37931.jpg)

Mai multe persoane care intenționau să participe la conferința internațională „Make Europe Great Again” (MEGA), organizată în perioada 28–29 iulie la Chișinău, au primit interdicție de a intra pe teritoriul Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu susține că decizia autorităților are la bază „motive clare” legate de securitatea națională.

*„Este o conferință, unii invitați au ajuns la conferință, câțiva nu au fost lăsați în țară. Serviciul de Informații și Securitate (SIS) ne-a explicat motivele – în special cei care nu respectă integritatea teritorială sau au făcut afirmații împotriva integrității Republicii Moldova”*, a declarat șefa statului marți, 29 iulie, în cadrul unui interviu pentru NewsMaker.

Sandu a subliniat că nu este vorba de cenzură, ci despre măsuri firești pentru protejarea intereselor naționale.

*„Evident că nu avem de ce să permitem accesul unor persoane care susțin deschis agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Cei care respectă integritatea teritorială a Republicii Moldova și nu susțin pe față războiul au avut posibilitatea să participe la discuții”*, a adăugat președinta.

Conferința internațională „Make Europe Great Again” (MEGA), ajunsă la a patra ediție, a avut loc la Chișinău sub titlul „Moldova între Est și Vest – o dilemă nerezolvată”, în apropierea alegerilor parlamentare din toamnă. 

Mai multe persoane care urmau să participe la eveniment au primit interdicție de intrare în Republica Moldova. SIS a avertizat că unii invitați promovează apeluri privind „protejarea cetățenilor ruși asupriți” în regiunea transnistreană.

Instituția a mai atras atenția asupra faptului că astfel de acțiuni, mascate ca evenimente culturale, fac parte din strategii hibride ale Rusiei și că autoritățile vor interveni pentru a proteja ordinea constituțională.

Printre cei cărora li s-a refuzat accesul în țară se numără europarlamentarul ceh Ondřej Dostál și purtătorul de cuvânt al partidului grec NIKI, Dimos Thanasoulas. Un alt invitat, americanul Brian Brown, a fost inițial reținut la frontieră, dar a primit acces în urma intervenției Ambasadei SUA.

Organizatorii conferinței au acuzat autoritățile moldovene de cenzură și au cerut reacții oficiale din partea UE.

**CITIȚI ȘI:**

- [Opinii: Conferința MEGA de la Chișinău – o „oaste de strânsură”, instrument de propagandă și test al influenței proruse](https://moldova1.md/p/53994/opinii-conferinta-mega-de-la-chisinau--o-oaste-de-stransura--instrument-de-propaganda-si-test-al-influentei-proruse)

- [Mai mulți participanți la conferința MEGA, interziși în R. Moldova. SIS: promovau agende extremiste și aveau legături cu gruparea Șor](https://moldova1.md/p/53913/mai-multi-participanti-la-conferinta-mega-interzisi-in-r-moldova-sis-promovau-agende-extremiste-si-aveau-legaturi-cu-gruparea-sor)

- [Cine sunt liderii conservatori străini care au fost opriți să intre în R. Moldova înaintea conferinței Make Europe Great Again](https://radiomoldova.md/p/56131/cine-sunt-liderii-conservatori-straini-care-au-fost-opriti-sa-intre-in-r-moldova-inaintea-conferintei-make-europe-great-again)
