---
title: "Președintele leton: Granițele cu Rusia și Belarus trebuie securizate mai rapid"
url: https://radiomoldova.md/p/57539/presedintele-leton-granitele-cu-rusia-si-belarus-trebuie-securizate-mai-rapid
published: 2025-08-20T11:52:22Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Președintele leton: Granițele cu Rusia și Belarus trebuie securizate mai rapid

> Președintele Letoniei, Edgars Rinkevics, a îndemnat la o construcție mai rapidă a gardurilor de protecție de-a lungul granițelor țării cu Rusia și Belarus, invocând riscuri de securitate din războiul Moscovei în Ucraina, relatează Agerpres, cu referire la dpa.

![imagine-simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/36b23fc6-65d9-4e0c-909f-346fbdc9b353.jpg)

*Sursa: imagine-simbol*

Președintele Letoniei, Edgars Rinkevics, a îndemnat la o construcție mai rapidă a gardurilor de protecție de-a lungul granițelor țării cu Rusia și Belarus, invocând riscuri de securitate din războiul Moscovei în Ucraina, relatează [Agerpres](https://agerpres.ro/politic-extern/2025/08/20/presedintele-letoniei-cere-accelerarea-construirii-gardurilor-de-protectie-la-frontierele-cu-rusia-s--1477091), cu referire la dpa.

Vizitând frontiera aproape de Zaborje în uniformă militară, Rinkevics a fost informat despre planurile pentru garduri, bariere din beton și obstacole anti-tancuri împreună cu șeful armatei Letoniei, Kaspars Pudans, și șeful grănicerilor, Guntis Pujats.

Președintele a spus că, având în vedere evenimentele din Ucraina, Letonia trebuie să fie pregătită în anii următori pentru toate scenariile.

El a remarcat că granița arată fundamental diferit față de acum doi ani, dar a susținut că mai este mult de făcut, referindu-se atât la finalizarea gardului cu senzori și camere de supraveghere, cât și la instalarea barierelor din beton și anti-tancuri.

Rinkevics a susținut, de asemenea, planurile de lărgire a benzii de frontieră de la 12 la 42 de metri.

Barierele fac parte dintr-o linie comună de apărare baltică împreună cu Estonia și Letonia, proiectată pentru a descuraja o potențială agresiune din partea Rusiei și aliniată cu planurile de apărare ale NATO pentru regiune.

Letonia plănuiește să investească aproximativ 300 de milioane de euro între 2024 și 2028 pentru a întări frontiera de 400 de kilometri, precizează sursa citată.

CITIȚI ȘI:

- [Estonia, Lituania și Letonia creează o linie de apărare la granița cu Rusia și Belarus](https://moldova1.md/p/51397/estonia-lituania-si-letonia-creeaza-o-linie-de-aparare-la-granita-cu-rusia-si-belarus)
- [Polonia a început construcția „Scutului Estic” la frontiera cu Rusia”](https://radiomoldova.md/p/42313/polonia-a-inceput-constructia-scutului-estic-la-frontiera-cu-rusia-)
