---
title: "Cine este Dorin Recean, candidatul la funcția de premier al Republicii Moldova"
url: https://radiomoldova.md/p/5787/cine-este-dorin-recean-candidatul-la-functia-de-premier-al-republicii-moldova
published: 2023-02-10T16:08:36Z
language: ro
author: "Carolina Străjescu"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Cine este Dorin Recean, candidatul la funcția de premier al Republicii Moldova

> Consilier pe Securitate al Președintelui Republicii Moldova, Dorin Recean este prim-ministru desemnat al Republicii Moldova, după ce tot astăzi premierul Natalia Gavriliță a anunțat demisia Guvernului. Dorin Recean, în vârstă de 48 de ani, a ocupat în perioada 2012-2015 funcția ministru Afacerilor Interne în Guvernul Filat.

Consilier pe Securitate al Președintelui Republicii Moldova, Dorin Recean este prim-ministru desemnat al Republicii Moldova, după ce tot astăzi premierul Natalia Gavriliță a anunțat demisia Guvernului. Dorin Recean, în vârstă de 48 de ani, a ocupat în perioada 2012-2015 funcția ministru Afacerilor Interne în Guvernul Filat.

![privesc.eu](https://storage.radiomoldova.md/images/2d9c6511-c68b-422a-8b49-a78c318c0aaa.jpg)

*Sursa: privesc.eu*

Potrivit CV-ului său, după ce a plecat de la Ministerul Afacerilor Interne a activat în calitate de consultant în domeniul analizei datelor și informației, în perioada 2016-2022.

Începând cu anul 2018, în paralel activează în calitate de lector  la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Dorin Recean are o experiență de peste 27 de ani în sectorul public, privat, precum și în instituții internaționale, cunoaște trei limbi străine – rusă, engleză și franceză.

În 2013, Dorin Recean a fost implicat într-un scandal, după ce în presă au apărut discuțiile cu fostul-șef al Serviciului Fiscal de Stat Nicolae Vicol, unde actualul consilier prezidențial l-ar fi amenințat cu răfuiala fizică.

 Conform ultimei declarații de avere publicate, Dorin Recean și familia sa dețin mai multe conturi în lei și valută, trei terenuri, o casă de locuit, o vilă și un alt imobil. În document mai este trecută  o mașină de peste 19.000 de euro.
