---
title: "Dorin Recean, după vizita lui Macron, Merz și Tusk la Chișinău: „Într-o voce unită, au spus că locul R. Moldova este în UE”"
url: https://radiomoldova.md/p/57983/dorin-recean-dupa-vizita-lui-macron-merz-si-tusk-la-chisinau--intr-o-voce-unita-au-spus-ca-locul-r-moldova-este-in-ue-
published: 2025-08-28T07:01:14Z
language: ro
author: "Eliza Mihalache"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Dorin Recean, după vizita lui Macron, Merz și Tusk la Chișinău: „Într-o voce unită, au spus că locul R. Moldova este în UE”

> Republica Moldova este respectată și așteptată în Uniunea Europeană, afirmă președintele Parlamentului, Igor Grosu, care sintetizează mesajele transmise de cei trei lideri europeni - președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk - care au vizitat R. Moldova pe 27 august, de Ziua Independenței.

![Facebook // Igor Grosu](https://storage.radiomoldova.md/images/27a70280-43c8-4e50-8ace-3de507502fcc.jpg)

*Sursa: Facebook // Igor Grosu*

Republica Moldova este respectată și așteptată în Uniunea Europeană, afirmă președintele Parlamentului, Igor Grosu, care sintetizează mesajele transmise de cei trei lideri europeni - președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk - care au vizitat R. Moldova pe 27 august, de Ziua Independenței.

[Video](https://www.youtube.com/embed/By5FXlr7Y_I)

Și premierul Dorin Recean a punctat că, prin prezența lor la Chișinău, liderii europeni *„au adus un omagiu Republicii Moldova și cetățenilor săi”*. Potrivit șefului Executivului, oficialii europeni au spus, *„într-o voce unită”*, că *„locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană”*. 

*„Avem susținerea Franței, Germaniei, Poloniei, dar și a întregii Uniuni Europene pentru suveranitatea și libertatea țării noastre. Le-am mulțumit pentru solidaritate, pentru că au încredere în poporul nostru și pentru că ne sunt alături pe calea pe care am ales-o. Cu astfel de prieteni, Moldova își continuă hotărât drumul european al păcii!*”, a scris Dorin Recean pe pagina sa de Facebook.

- [Maia Sandu, alături de Macron, Merz și Tusk, pe scena din PMAN: „Am demonstrat că suntem curajoși, că nu ne este frică, ne apărăm libertatea în fiecare zi”](https://moldova1.md/p/55978/maia-sandu-alaturi-de-macron-merz-si-tusk-pe-scena-din-pman--am-demonstrat-ca-suntem-curajosi-ca-nu-ne-este-frica-ne-aparam-libertatea-in-fiecar)

Premierul Poloniei, Donald Tusk, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și președintele Franței, Emmanuel Macron, au venit la Chișinău cu prilejul Zilei Independenței și au transmis mesaje puternice de sprijin pentru parcursul european al Republicii Moldova.

În cadrul unei [conferințe de presă comune](https://moldova1.md/p/55962/emmanuel-macron-mesaj-de-ziua-independentei-la-chisinau--aderarea-la-ue-reprezinta-o-sansa-istorica-pentru-viitorul-r-moldova-) cu președinta Maia Sandu, cei trei lideri europeni au reafirmat susținerea fermă pentru suveranitatea și viitorul european al R. Moldova. Ulterior, oficialii au vizitat o vinărie din localitatea Ulmu, raionul Ialoveni.

Seara, la concertul dedicat Zilei Independenței din Piața Marii Adunări Naționale, Macron, Tusk și Merz, alături de Maia Sandu, au urcat pe scenă pentru a se adresa miilor de oameni adunați în centrul capitalei. Liderii Franței și Poloniei au ales să-și rostească discursurile exclusiv în limba română, gest care a fost aplaudat de public, iar intervenția președintei Maia Sandu a fost întreruptă, cei prezenți în centrul Chișinăului scandând repetat numele șefei statului.

- [Experți, despre vizita liderilor europeni la Chișinău: „Unica șansă pentru ca R. Moldova să prospere este vectorul european”](https://moldova1.md/p/55965/experti-despre-vizita-liderilor-europeni-la-chisinau--unica-sansa-pentru-ca-r-moldova-sa-prospere-este-vectorul-european-)

În fața celor prezenți, președintele Franței, Emmanuel Macron, a spus că Republica Moldova se poate mândri cu drumul parcurs în cei 34 de ani de independență și poate privi cu încredere către viitorul său european.

„*Datorită vouă, în această seară, inima Europei bate mai puternic ca niciodată, la Chișinău*”, a spus Macron, fiind aplaudat îndelung de mulțime.

- [Emmanuel Macron, mesaj de Ziua Independenței, la Chișinău: „Aderarea la UE reprezintă o șansă istorică pentru viitorul R. Moldova”](https://moldova1.md/p/55962/emmanuel-macron-mesaj-de-ziua-independentei-la-chisinau--aderarea-la-ue-reprezinta-o-sansa-istorica-pentru-viitorul-r-moldova-)

Iar premierul polonez Donald Tusk a reiterat că cetățenii moldoveni au decis clar la referendumul de anul trecut că locul Republicii Moldova este în familia europeană. 

„*Integrarea europeană ne oferă tuturor un dividend de pace. Pacea dă roade - este sigură, morală și benefică națiunilor. Europa este un proiect de pace și Moldova face parte din el*”.

![Facebook // Igor Grosu](https://storage.radiomoldova.md/images/1054f604-6767-4163-b51f-797a82e7aac9.jpg)

*Sursa: Facebook // Igor Grosu*

![Facebook // Igor Grosu](https://storage.radiomoldova.md/images/e30339f9-5ed0-4de4-9520-afe39eeef829.jpg)

*Sursa: Facebook // Igor Grosu*

**CITIȚI și:**

- [Cancelarul german, Friedrich Merz: „Ușile UE sunt deschise pentru R. Moldova. Sunteți bineveniți”](https://radiomoldova.md/p/57958/cancelarul-german-friedrich-merz--usile-ue-sunt-deschise-pentru-r-moldova-sunteti-bineveniti-)

- [Ziua Independenței, ediție specială la Moldova 1: „R. Moldova demonstrează că este mai independentă ca niciodată”](https://moldova1.md/p/55944/ziua-independentei-editie-speciala-la-moldova-1--r-moldova-demonstreaza-ca-este-mai-independenta-ca-niciodata-)

- [Republica Moldova sărbătorește 34 de ani de independență](https://moldova1.md/p/55928/republica-moldova-sarbatoreste-34-de-ani-de-independenta)

- [R. Moldova marchează 34 de ani de independență prin depuneri de flori, mesaje ale unor importanți lideri europeni și un concert în PMAN](https://moldova1.md/p/55877/r-moldova-marcheaza-34-de-ani-de-independenta-prin-depuneri-de-flori-mesaje-ale-unor-importanti-lideri-europeni-si-un-concert-in-pman)

- [„Țara suntem noi”, campanie marca Moldova 1, cu ocazia Zilei Independenței. Valentina Alexa, educatoare: „Libertatea e un dar de preț”](https://moldova1.md/p/55775/-tara-suntem-noi--campanie-marca-moldova-1-cu-ocazia-zilei-independentei-valentina-alexa-educatoare--libertatea-e-un-dar-de-pret-)

- [„Țara suntem noi” // Ludmila și Simion Gonța: „Când port ia, port istoria”](https://moldova1.md/p/55934/-tara-suntem-noi---ludmila-si-simion-gonta--cand-port-ia-port-istoria-)
