---
title: "Nicu Popescu, în discuție cu ministrul estonian de Externe: Tranziția de la un guvern pro-european la altul este una planificată"
url: https://radiomoldova.md/p/5822/nicu-popescu-in-discutie-cu-ministrul-estonian-de-externe-tranzitia-de-la-un-guvern-pro-european-la-altul-este-una-planificata
published: 2023-02-11T10:34:13Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Nicu Popescu, în discuție cu ministrul estonian de Externe: Tranziția de la un guvern pro-european la altul este una planificată

> Noua echipă guvernamentală împreună cu prim-ministru desemnat, Dorin Recean, va continua să se concentreze pe aderarea la Uniunea Europeană, reformele sistemice solicitate de către cetățeni precum și pe contribuția țării noastre la stabilitatea regională. Declarația a fost făcută de ministrul în exercițiu al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, într-o convorbire telefonică cu omologul său din Estonia, Urmas Reinsalu.

Noua echipă guvernamentală împreună cu prim-ministru desemnat, Dorin Recean, va continua să se concentreze pe aderarea la Uniunea Europeană, reformele sistemice solicitate de către cetățeni precum și pe contribuția țării noastre la stabilitatea regională. Declarația a fost făcută de ministrul în exercițiu al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, într-o convorbire telefonică cu omologul său din Estonia, Urmas Reinsalu.

![www.facebook.com/NicuPopescuMd / Imagine din 4 ianuarie 2022](https://storage.radiomoldova.md/images/f1d47fad-c404-4e6d-ae00-5ddac2ca65f6.jpg)

*Sursa: www.facebook.com/NicuPopescuMd / Imagine din 4 ianuarie 2022*

Oficialul de la Chișinău a menționat că tranziția de la un guvern pro-european la altul este una planificată. Scopul acestei acțiuni, a mai spus Nicu Popescu, este de a fortifica securitate și reziliența țării noastre pe fundalul războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei. 

Amintim că [Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia](https://radiomoldova.md/p/5754/natalia-gavrilita-si-a-dat-demisia-din-functia-de-prrim-ministru) din funcția de prim-ministră a Republicii Moldova, vineri, 10 februarie. În locul ei [a fost numit](https://radiomoldova.md/p/5767/maia-sandu-l-a-desemnat-pe-dorin-recean-drept-candidat-la-functia-de-prim-ministru-al-republicii-moldova) secretarul general al Consiliului Suprem de Securitate Dorin Recean.
