---
title: "Consiliul Concurenței a aplicat amenzi de cinci milioane de lei. Două companii ar fi creat un cartel pentru a câștiga o licitație a poliției"
url: https://radiomoldova.md/p/58265/consiliul-concurentei-a-aplicat-amenzi-de-cinci-milioane-de-lei-doua-companii-ar-fi-creat-un-cartel-pentru-a-castiga-o-licitatie-a-politiei
published: 2025-09-02T08:06:54Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Economic"
source: radiomoldova.md
---

# Consiliul Concurenței a aplicat amenzi de cinci milioane de lei. Două companii ar fi creat un cartel pentru a câștiga o licitație a poliției

> Consiliul Concurenței a sancționat două companii cu cinci milioane de lei pentru constituirea unui cartel de trucare a ofertelor la procedura de achiziție a sistemului de supraveghere video portabil (body cameras), desfășurată în anul 2019 de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

![Imagine-simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/7db31ee3-768f-4b41-b92c-1ead26d2b370.jpg)

*Sursa: Imagine-simbol*

Consiliul Concurenței a sancționat două companii cu cinci milioane de lei pentru constituirea unui cartel de trucare a ofertelor la procedura de achiziție a sistemului de supraveghere video portabil (body cameras), desfășurată în anul 2019 de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Potrivit Consiliului Concurenței, cele două companii - S.R.L. „Rapid Link” (fondator Victor Baciu) și S.R.L. „Victiana” (conducător Vladislav Papanaga) – și-ar fi coordonat în mod ilegal comportamentul, stabilind din start cine va câștiga contractul și depunând oferte trucate pentru a crea doar aparența unei competiții. 

Contractul, în valoare de 2.000.000 de lei, [a fost atribuit](https://mtender.gov.md/tenders/ocds-b3wdp1-MD-1571724880723?tab=cans), pe 4 decembrie 2019, firmei „Victiana”. 

*„În realitate, acest mecanism a eliminat orice incertitudine concurențială și a condus la adjudecarea contractului către firma care a propus cel mai mare preț. (...) Faptele constatate constituie o încălcare a articolului 5 din Legea concurenței, care interzice orice acorduri sau practici concertate ce au ca obiect sau efect restrângerea ori denaturarea concurenței”*, explică instituția. 

Dmitri Condrea de la „Victiana”, care figurează în actele de pe mtender.gov.md ca fiind persoana responsabilă de la această firmă, ne-a spus că nu s-a ocupat dânsul de tenderul de la IGP. Condrea a exclus că agentul economic pe care îl reprezintă ar recurge la înțelegeri ilegale pentru a câștiga licitații. 

Cele două companii vizate de sancțiuni au la dispoziție 30 de zile pentru a ataca în judecată decizia Plenului Consiliului Concurenței. 

Menționăm că „Rapid Link” a mai fost sancționată și în 2024 de Consiliul Concurenței pentru practici similare în cadrul unei proceduri de achiziții publice organizate de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică. Atunci, compania a fost amendată cu aproximativ 1,5 milioane de lei. 

„Rapid Link” a contestat decizia Consiliului în judecată și nu există, deocamdată, un verdict final în acest caz.
