---
title: "Atacuri după evadare: jafuri și tâlhării, pedepsite cu încă 11 ani de închisoare"
url: https://radiomoldova.md/p/58266/atacuri-dupa-evadare-jafuri-si-talharii-pedepsite-cu-inca-11-ani-de-inchisoare
published: 2025-09-02T08:08:35Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Justiție"
source: radiomoldova.md
---

# Atacuri după evadare: jafuri și tâlhării, pedepsite cu încă 11 ani de închisoare

> Deținutul care a fugit, în luna mai curent, din Penitenciarul nr. 8 Bender (Tighina) a fost condamnat la încă 11 ani de închisoare pentru mai multe jafuri și tâlhării comise după evadare. Sentința a fost pronunțată de magistrații din Orhei, anunță Procuratura Generală.

![imagine-simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/fcfbcab1-f920-4114-adb6-7eeb6672a104.jpg)

*Sursa: imagine-simbol*

Deținutul care a fugit, în luna mai curent, din Penitenciarul nr. 8 Bender (Tighina) a fost condamnat la încă 11 ani de închisoare pentru mai multe jafuri și tâlhării comise după evadare. Sentința a fost pronunțată de magistrații din Orhei, anunță [Procuratura Generală](https://procuratura.md/stiri-si-mass-media/comunicate-de-presa/barbatul-evadat-din-penitenciarul-bender-care-jefuit-mai).

Potrivit anchetei, [bărbatul, condamnat anterior](https://moldova1.md/p/52044/barbatul-care-a-evadat-din-penitenciarul-din-bender-a-comis-17-infractiuni-in-timp-ce-se-afla-in-libertate) pentru infracțiuni contra patrimoniului, a evadat în noaptea de 16 mai 2025 și, timp de puțin peste o lună, a comis alte 17 infracțiuni. 

De exemplu, pe 10 iunie, acesta, purtând o cagulă, a pătruns într-o casă din satul Ghermănești, raionul Telenești, unde a amenințat o femeie de 37 de ani și a deposedat-o de 700 de lei.

Cinci zile mai târziu, pe 15 iunie, [inculpatul a comis un alt atac](https://moldova1.md/p/51980/fugarul-din-penitenciarul-bender-arestat-preventiv-dupa-ce-ar-fi-jefuit-o-femeie-din-orhei), de această dată în localitatea Peresecina, raionul Orhei. Înarmat cu un cuțit, el a amenințat o femeie cu moartea și i-a sustras bijuterii de aur și bani, provocându-i un prejudiciu total estimat la aproape 79 de mii de lei.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția, iar dosarul a fost examinat în procedură simplificată. 

El [a fost reținut pe 27 iunie 2025](https://moldova1.md/p/51836/detinutul-evadat-din-penitenciarul-de-la-bender-a-fost-retinut-in-raionul-cimislia), în urma unei operațiuni comune a Procuraturii Orhei, Inspectoratului de Poliție Orhei și Inspectoratului Național de Investigații.

La percheziția corporală au fost descoperite obiecte de aur și alte bunuri pe care deținutul a reușit să le fure cât s-a aflat în libertate.
