---
title: "Joao Felix a marcat un nou gol pentru Al-Nassr "
url: https://radiomoldova.md/p/60460/joao-felix-a-marcat-un-nou-gol-pentru-al-nassr
published: 2025-10-02T10:16:05Z
language: ro
author: "Alexandru Rusu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# Joao Felix a marcat un nou gol pentru Al-Nassr 

> Portughezul Joao Felix a ajutat pe Al-Nassr să câștige încă un meci în a doua Ligă a Campionilor Asiei. Fostul star al fotbalului european a înscris un gol spectaculos în partida cu Al-Zawraa din Irak, câștigată cu 2:0. Introdus în teren chiar înaintea reprizei secunde, Abdullah Al Khaibari a marcat primul gol al meciului, cu un șut superb din voleu, din afara careului, în minutul 52. Joao Felix, fost jucător la Atletico Madrid, Chelsea Londra sau FC Barcelona, a dublat avantajul oaspeților cu o execuție de finețe, în minutul 81.

![MARCA](https://storage.radiomoldova.md/images/8bc84dc4-da5d-408e-8c5b-f594174b071f.jpg)

*Sursa: MARCA*

Portughezul Joao Felix a ajutat pe Al-Nassr să câștige încă un meci în a doua Ligă a Campionilor Asiei. Fostul star al fotbalului european a înscris un gol spectaculos în partida cu Al-Zawraa din Irak, câștigată cu 2:0. Introdus în teren chiar înaintea reprizei secunde, Abdullah Al Khaibari a marcat primul gol al meciului, cu un șut superb din voleu, din afara careului, în minutul 52. Joao Felix, fost jucător la Atletico Madrid, Chelsea Londra sau FC Barcelona, a dublat avantajul oaspeților cu o execuție de finețe, în minutul 81.

Joao Felix este în formă maximă la Al-Nassr. Lusitanul a marcat 8 goluri în 9 meciuri pentru formația saudită, la care joacă din iulie. Al-Nassr are 6 puncte din tot atâtea posibile în grupa sa din a doua Ligă a Campionilor Asiei.
