---
title: "După aproximativ trei ore, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost redeschis"
url: https://radiomoldova.md/p/6058/dupa-aproximativ-trei-ore-spatiul-aerian-al-republicii-moldova-a-fost-redeschis
published: 2023-02-14T13:15:06Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# După aproximativ trei ore, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost redeschis

> Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost redeschis, după mai bine de trei ore cât a fost închis. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Aeronautică Civilă(AAC). Motivele care au stat la baza acestei decizii nu au fost enunțate.

Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost redeschis, după mai bine de trei ore cât a fost închis. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Aeronautică Civilă(AAC). Motivele care au stat la baza acestei decizii nu au fost enunțate.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/348d4568-f00f-4192-b1da-dabc7253ef42.jpg)

„La ora 14.47, spațiul aerian a fost redeschis.Vom reveni pe parcurs cu detalii suplimentare”, precizează AAC.

Amintim că astăzi, în ședinței Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spațiului Aerian, [a fost emis un NOTAM](https://radiomoldova.md/p/6055/spatiul-aerian-al-republicii-moldova-inchis-temporar) de închidere temporară a spațiului aerian al Republicii Moldova la ora 11.24,  în scopul asigurării siguranței și securității aviației civile.

Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit ieri în cadrul unui briefing despre planurile Federației Ruse de destabilizare a Republicii Moldova. Șefa statului a spus că au fost recepționate documente de la partenerii ucraineni, care presupun organizarea mai multor activități subversive. Maia Sandu a dat asigurări că instituțiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări și că situația este ținută sub control. De cealaltă parte, Rusia a respins acuzațiile care i-au fost aduse.
