---
title: "Ecouri din epoca interbelică - Chișinăul, din nou „oraș de respirație europeană”"
url: https://radiomoldova.md/p/61175/ecouri-din-epoca-interbelica--chisinaul-din-nou-oras-de-respiratie-europeana-
published: 2025-10-12T18:26:44Z
language: ro
author: "Silvia Dorogan"
section: "Cultură"
source: radiomoldova.md
---

# Ecouri din epoca interbelică - Chișinăul, din nou „oraș de respirație europeană”

> „Oraș românesc, de respirație europeană” - astfel este descris Chișinăul în cea mai nouă apariție editorială, lansată în cadrul festivalului „Interbelic FEST Chișinău.RO”. Evenimentul, găzduit de Muzeul Național de Artă al Moldovei, a readus la viață spiritul boem al epocii interbelice, prin vocile protagoniștilor proiectului care și-au propus să reînvie memoria culturală și atmosfera Chișinăului de altădată.

[Video](https://www.youtube.com/embed/3Kikh-FI090)

„Oraș românesc, de respirație europeană” - astfel este descris Chișinăul în cea mai nouă apariție editorială, lansată în cadrul festivalului „Interbelic FEST Chișinău.RO”. Evenimentul, găzduit de Muzeul Național de Artă al Moldovei, a readus la viață spiritul boem al epocii interbelice, prin vocile protagoniștilor proiectului care și-au propus să reînvie memoria culturală și atmosfera Chișinăului de altădată.

![TRM](https://storage.radiomoldova.md/images/c96866aa-59af-430e-9e23-a423c53be64f.jpg)

*Sursa: TRM*

Cartea reunește prozele a 16 autori din Republica Moldova și din România, inspirați de ideea unei incursiuni literare în atmosfera unui oraș uitat, dar viu în memorie - Chișinău.

*„Autori de excepție, care au consimțit ca în baza unor fotografii interbelice să facă niște povești, să scoată din memoria fotografiei povestea pe care ea o conține. Vrem să implicăm cât mai multă lume literară în asumarea orașului Chișinău ca o zonă culturală românească”*, spune Alexandru Corduneanu, coordonator al festivalului.   

Scriitorul Dan Lungu a readus în circuit destinul legendarului muzician Sergiu Malagamba.
 
*„Pleacă din Chișinău și ajunge la București și face o întreagă carieră și o întreagă modă culturală. Mare muzician, jazz, dar și moda vestimentară pe care el o lansează în Bucureștiul interbelic astfel că și până în ziua de astăzi există cuvântul „malagambist””*, menționează Dan Lungu.

![TRM](https://storage.radiomoldova.md/images/2ac30546-1f06-4361-962b-b61009426a48.jpg)

*Sursa: TRM*

Pe George Precup l-au inspirat frumusețea și harul divin al celebrei Maria Cebotari.

*„Cu cât mă documentam, mi-am dat seama ce personalitate uriașă, deci acesta e cuvântul, deci nu mare, dar uriașă a fost în perioada interbelică și ce destin tragic a avut, să moară la 39 de ani”*, spune poetul George Precup.

Cartea, apărută cu sprijinul Ministerului Culturii, a fost lansată într-o atmosferă interbelică aparte.

*„Am revenit la Chișinăul interbelic, care a fost de respirație europeană. Sper să întemeiem o tradiție și Chișinăul de acum încolo să beneficieze de foarte multe texte frumoase, pe care le merită cu adevărat”*, menționează Diana Vrabie, coordonatoarea  volumului „Chișinăul Interbelic”.

Dialogurile cu autorii volumului au fost urmate de momente muzicale de altă dată.

*„Am crescut în aceste valori și am ascultat de mică muzică, romanță, folclor orășenesc. Perioada interbelică, în general, a fost o mare bogăție, ceea ce m-a educat și m-a crescut ca personașlitate”*, povestește cântăreața Cristina Scarlat.

![TRM](https://storage.radiomoldova.md/images/a6613d6d-85ff-49b4-be09-d3eb5cca134a.jpg)

*Sursa: TRM*

Festivalul „Interbelic FEST Chișinău.RO” va continua pe 10 noiembrie cu concertul „Gramofon”, ce va include creații din perioada interbelică.

![TRM](https://storage.radiomoldova.md/images/86f3b3d9-bdd8-4d94-940b-28680e9c2c4c.jpg)

*Sursa: TRM*
