---
title: "Chișinău, „motorul” R. Moldova: PIB-ul pe cap de locuitor, de patru ori mai mare ca în restul țării"
url: https://radiomoldova.md/p/61240/chisinau--motorul-r-moldova-pib-ul-pe-cap-de-locuitor-de-patru-ori-mai-mare-ca-in-restul-tarii
published: 2025-10-14T05:31:00Z
language: ro
author: "Dumitru Petruleac"
section: "Economic"
source: radiomoldova.md
---

# Chișinău, „motorul” R. Moldova: PIB-ul pe cap de locuitor, de patru ori mai mare ca în restul țării

> Activitatea economică a Republicii Moldova se desfășoară în proporție de peste 60 la sută în municipiul Chișinău. La fel, mai mult de jumătate din producția industrială este realizată în capitală. Datele au fost prezentate de analistul economic Veaceslav Ioniță, în contextul hramului orașului Chișinău, sărbătorit pe 14 octombrie.

![imagine-simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/0e47b065-78a4-4f37-b455-d18e9b74008a.jpg)

*Sursa: imagine-simbol*

Activitatea economică a Republicii Moldova se desfășoară în proporție de peste 60 la sută în municipiul Chișinău. La fel, mai mult de jumătate din producția industrială este realizată în capitală. Datele au fost prezentate de analistul economic Veaceslav Ioniță, în contextul hramului orașului Chișinău, sărbătorit pe 14 octombrie.

Expertul a subliniat că PIB-ul pe cap de locuitor în municipiul Chișinău este de patru ori mai mare decât în restul țării, iar această diferență se accentuează în fiecare an.

*„Creăm și contribuim cu 65-70% din crearea valorilor naționale în Republica Moldova și aici se concentrează 90% din toate investițiile noastre imobiliare în ceea ce înseamnă economiile pe viitor. Cam asta este perspectiva, nu s-a schimbat nimic în ultimii 30 de ani, tendința rămâne cam aceeași”*, a afirmat Veaceslav Ioniță.

Numărul salariaților din Chișinău depășește de 2,4 ori media națională, a mai adăugat analistul economic. 

Din 2015 până în 2023, numărul angajaților a crescut de la 289 de mii la aproximativ 312 mii. Vorbind despre cifra de afaceri a companiilor din Chișinău, Ioniță a subliniat că aceasta a fost de peste 200 de miliarde de lei în 2017 și a atins aproximativ 350 de miliarde de lei în 2022. 

Totodată, aproximativ 70% din toate vânzările din Republica Moldova provin de la întreprinderile din Chișinău, iar cifra de afaceri pe cap de locuitor în Chișinău este de șase ori mai mare decât media pe țară.

**CITIȚI ȘI:**

- [Tractoare pe străzile Chișinăului: eveniment inedit la lansarea expozițiilor „Moldagrotech” și „Farmer”](https://moldova1.md/p/59501/tractoare-pe-strazile-chisinaului-eveniment-inedit-la-lansarea-expozitiilor-moldagrotech-si-farmer-)

- [Republica Moldova și-a dublat exporturile de fructe uscate în ultimii cinci ani: Principalele țări în care ajung deliciile moldovenești](https://moldova1.md/p/59324/republica-moldova-si-a-dublat-exporturile-de-fructe-uscate-in-ultimii-5-ani-principalele-tari-in-care-ajung-deliciile-moldovenesti)

- [Noi apeluri de finanțare pentru agricultori: post-investiții, plăți în avans și ajutoare pentru pierderi](https://moldova1.md/p/59284/noi-apeluri-de-finantare-pentru-agricultori-post-investitii-plati-in-avans-si-ajutoare-pentru-pierderi)
