---
title: "Specialiști, la Radio Moldova: Legătura emoțională dintre părinți și copii contribuie la o dezvoltare armonioasă "
url: https://radiomoldova.md/p/61306/specialisti-la-radio-moldova-legatura-emotionala-dintre-parinti-si-copii-contribuie-la-o-dezvoltare-armonioasa
published: 2025-10-14T14:11:15Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Specialiști, la Radio Moldova: Legătura emoțională dintre părinți și copii contribuie la o dezvoltare armonioasă 

> Fiecare copil are nevoie de un spațiu sigur în care să se simtă acceptat și iubit necondiționat. Pentru o dezvoltare armonioasă a copilului, legătura emoțională cu părinții este fundamentală, spun invitații emisiunii „Zi de Zi”, de la Radio Moldova, de Ziua europeană a părinților.

![imagine-simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/226ecbff-baaf-48f0-8ccf-b16b98cb8264.jpg)

*Sursa: imagine-simbol*

Fiecare copil are nevoie de un spațiu sigur în care să se simtă acceptat și iubit necondiționat. Pentru o dezvoltare armonioasă a copilului, legătura emoțională cu părinții este fundamentală, spun invitații emisiunii [„Zi de Zi”](https://radiomoldova.md/s/ro/36), de la Radio Moldova, de Ziua europeană a părinților.

*„Atunci când copilul se simte în siguranță alături de părinte, el dezvoltă percepția că lumea e un loc în care poate fi în siguranță și o poate explora”,* a menționat psihologul Ana Niculăeș, psihoterapeută în modalitatea integrativă.

Comunicarea rămâne cheia oricărei relații sănătoase. De multe ori, fără să-și dea seama, părinții pot transmite mesaje care rănesc sau inhibă emoțiile copiilor, a precizat specialista.  

*„Sarcina noastră, a adulților, este să le oferim copiilor un cadru în care să-și poată manifesta furia, tristețea, orice emoție pe care o simt. Observăm foarte mult în spațiul public cum unii părinți pun prea multă presiune asupra copiilor – să se poarte frumos, să fie cuminți. Lucrul acesta nu este binevenit”*, a notat psihologul. 

Pentru a înțelege cum văd copiii relația cu părinții, jurnalista Alina Chiperi a discutat cu câțiva dintre copii, pe care i-a întrebat ce lucruri importante au învățat acasă, de la mama și tata. 

*„Părinții m-au învățat bunele maniere, m-au învățat să mă comport frumos, să învăț bine la școală”*, a spus unul dintre copii. *„Să am respect față de alții și, în primul rând, să am respect față de mine, să mă iubesc pe mine și pe restul și să fiu o persoană bună”*, l-a completat un alt copil. 

Și alți copii au spus că au învățat de la părinți să fie responsabili, să vorbească frumos cu oamenii din jur. *„Cred că cel mai important lucru este că m-au învățat să fiu educată și pot să am rezultate bune și la școală, și în viață”*, a subliniat o copilă.  

Ziua europeană a părinților a fost instituită în 2002, la inițiativa Asociației Europene a Părinților. Aceasta este marcată în fiecare a doua zi de marți din luna octombrie. Scopul este de a sublinia importanța colaborării dintre părinți și cadrele didactice în educația copiilor, dar și de a le reaminti adulților cât de important este să-și păstreze propriul echilibru interior pentru a crește copii echilibrați și fericiți.
