---
title: "Volodimir Zelenski a criticat plafonarea prețului pentru un baril de petrol rusesc la 60 de dolari"
url: https://radiomoldova.md/p/614/volodimir-zelenski-a-criticat-plafonarea-pretului-pentru-un-baril-de-petrol-rusesc-la-60-de-dolari
published: 2022-12-04T10:33:25Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Volodimir Zelenski a criticat plafonarea prețului pentru un baril de petrol rusesc la 60 de dolari

> Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat sâmbătă plafonarea prețului pentru un baril de petrol rusesc la 60 de dolari printr-un acord al UE, G7 și Australiei, estimând că „nu este o decizie serioasă”, scrie Agerpres. Cursul barilului de petrol rus este în prezent în jur de 65 de dolari, puțin sub plafonul european.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat sâmbătă plafonarea prețului pentru un baril de petrol rusesc la 60 de dolari printr-un acord al UE, G7 și Australiei, estimând că „nu este o decizie serioasă”, scrie [Agerpres](https://www.agerpres.ro/politica-externa/2022/12/03/plafon-de-60-de-dolari-pentru-barilul-de-petrol-rusesc-nu-este-o-decizie-serioasa-considera-zelenski--1023683). Cursul barilului de petrol rus este în prezent în jur de 65 de dolari, puțin sub plafonul european.

![Hotnews](https://storage.radiomoldova.md/images/9f61ff0c-b415-4f70-b9ba-4c82ba688055.jpg)

*Sursa: Hotnews*

Șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, a declarat sâmbătă că plafonul de preț pentru petrolul rusesc ar trebui redus la 30 de dolari pe baril pentru a lovi mai puternic economia Rusiei.

Purtătorul de cuvânt al președinției ruse Dmitri Peskov, citat de RIA Novosti [a declarat că Rusia nu va accepta](https://radiomoldova.md/p/594/kremlinul-nu-va-accepta-plafonarea-pretului-la-petrol) plafonarea prețului pentru petrolul rusesc și analizează un răspuns la această decizie.  

Țările din G7, împreună cu Australia, [au convenit vineri să plafoneze](https://radiomoldova.md/p/555/g7-si-australia-si-au-dat-acordul-pentru-plafonarea-petrolului-rusesc-la-60-de-dolari-barilul) prețul petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril, după acordul la care au ajuns mai devreme cele 27 de țări ale Uniunii Europene. Scopul acestei plafonări este de a diminua veniturile Moscovei și capacitatea de finanțare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
