---
title: "Ambasadorul SUA în Republica Moldova, mesaj după învestirea Guvernului Recean: „Așteptăm cu nerăbdare să continuăm să lucrăm” "
url: https://radiomoldova.md/p/6233/ambasadorul-sua-in-republica-moldova-mesaj-dupa-investirea-guvernului-recean--asteptam-cu-nerabdare-sa-continuam-sa-lucram-
published: 2023-02-16T16:02:53Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Ambasadorul SUA în Republica Moldova, mesaj după învestirea Guvernului Recean: „Așteptăm cu nerăbdare să continuăm să lucrăm” 

> Ambasadorul SUA în Republica Moldova a transmis felicitări noului prim-ministru Dorin Recean și cabinetului său în urma votului de încredere acordat astăzi de Parlamentul Republicii Moldova.

Ambasadorul SUA în Republica Moldova a transmis felicitări noului prim-ministru Dorin Recean și cabinetului său în urma votului de încredere acordat astăzi de Parlamentul Republicii Moldova.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/eea96c08-f0e4-473e-8d68-ea45d3ae463a.jpg)

„Așteptăm cu nerăbdare să continuăm să lucrăm cu guvernul și poporul Moldovei pentru a promova în continuare integrarea cu Europa și pentru a aborda provocările actuale, construind un viitor democratic, prosper și sigur”, a declarat Kent D. Logsdon.

Cu puțin timp în urmă și ambasadorul UE în țara noastră [a salutat desemnarea rapidă a premierului ](https://radiomoldova.md/p/6231/ue-saluta-desemnarea-rapida-a-premierului-dorin-recean-si-numirea-noului-guvern)Dorin Recean și numirea noului guvern.

Amintim că astăzi, după acordarea votului de încredere în Parlament, Guvernul condus de Dorin Recean a depus jurământul la Președinție.
