---
title: "Bărbat nevăzător a căzut într-o groapă, la Căușeni: a suferit o fractură la picior"
url: https://radiomoldova.md/p/62671/barbat-nevazator-a-cazut-intr-o-groapa-la-causeni-a-suferit-o-fractura-la-picior
published: 2025-11-03T10:44:42Z
language: ro
author: "Eliza Mihalache"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Bărbat nevăzător a căzut într-o groapă, la Căușeni: a suferit o fractură la picior

> Un bărbat nevăzător, în vârstă de 68 de ani, a fost salvat de pompieri în raionul Căușeni, după ce a căzut într-o groapă și nu a mai reușit să iasă de unul singur. Incidentul s-a produs în seara de 31 octombrie, în localitatea Marianca de Sus. Soția bărbatului a fost cea care a alertat serviciile de urgență.

![IGSU](https://storage.radiomoldova.md/images/52eb2e25-07f3-492c-b59d-ee139ffba6bd.jpg)

*Sursa: IGSU*

Un bărbat nevăzător, în vârstă de 68 de ani, a fost salvat de pompieri în raionul Căușeni, după ce a căzut într-o groapă și nu a mai reușit să iasă de unul singur. Incidentul s-a produs în seara de 31 octombrie, în localitatea Marianca de Sus. Soția bărbatului a fost cea care a alertat serviciile de urgență.

Bărbatul a fost descoperit într-o groapă aflată în apropierea gospodăriei. Era conștient și a putut vorbi cu echipajul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

După ce a fost scos în siguranță din groapă, bărbatul, care a suferit o fractură la picior, a fost transportat la spitalul raional pentru îngrijiri medicale.

Potrivit IGSU, de la începutul anului, salvatorii au intervenit în zeci de situații de risc, reușind să salveze 25 de persoane.

![IGSU](https://storage.radiomoldova.md/images/de4d0faf-21be-4e4d-bb69-c3fe37673ec5.jpg)

*Sursa: IGSU*
