---
title: "FC Fiorentina a rămas fără antrenor "
url: https://radiomoldova.md/p/62774/fc-fiorentina-a-ramas-fara-antrenor
published: 2025-11-04T14:32:54Z
language: ro
author: "Alexandru Rusu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# FC Fiorentina a rămas fără antrenor 

> FC Fiorentina a rămas fără antrenor. Clubul din provincia italiană Toscana a anunțat că l-a demis din funcție pe Stefano Pioli, tehnician care a preluat timona grupării „viola” în luna iulie. În primele 10 etape ale acestei ediții de campionat în Serie A, FC Fiorentina nu a obținut nici o victorie, a consemnat 4 remize și a suferit 6 înfrângeri, iar în consecință a ajuns pe ultimul loc în clasament, cu doar 4 puncte. Daniele Galloppa va îndeplini interimatul funcției de antrenor și deja a condus un antrenament al primei echipe.

![gsp.ro](https://storage.radiomoldova.md/images/87b6f406-6b88-44e2-a45e-b97bb479bb75.jpg)

*Sursa: gsp.ro*

FC Fiorentina a rămas fără antrenor. Clubul din provincia italiană Toscana a anunțat că l-a demis din funcție pe Stefano Pioli, tehnician care a preluat timona grupării „viola” în luna iulie. În primele 10 etape ale acestei ediții de campionat în Serie A, FC Fiorentina nu a obținut nici o victorie, a consemnat 4 remize și a suferit 6 înfrângeri, iar în consecință a ajuns pe ultimul loc în clasament, cu doar 4 puncte. Daniele Galloppa va îndeplini interimatul funcției de antrenor și deja a condus un antrenament al primei echipe.

În etapa a 11-a a competiției, FC Fiorentina va juca pe terenul grupării Genoa-1893. Partida se va disputa duminică, 9 noiembrie.
