---
title: "Un oficial de la Kremlin vorbește deschis despre „amenințarea unui război civil” în Rusia"
url: https://radiomoldova.md/p/62886/un-oficial-de-la-kremlin-vorbeste-deschis-despre-amenintarea-unui-razboi-civil-in-rusia
published: 2025-11-06T07:01:00Z
language: ro
author: "Iulian Fanaru"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Un oficial de la Kremlin vorbește deschis despre „amenințarea unui război civil” în Rusia

> În Rusia ar putea izbucni un război civil din cauza conflictelor sociale, economice și politice acumulate, a avertizat șeful Direcției prezidențiale pentru monitorizarea și analiza proceselor sociale, Aleksandr Haricev. Declarațiile sale apar într-un articol intitulat „Cine suntem noi?” publicat în revista „Statul”, editată de Academia Prezidențială Rusă de Economie Națională și Administrație Publică * și de proiectul „ADN-ul Rusiei”. Textul a fost remarcat de publicațiile Aghentstvo și Vedomosti.

![imagine simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/4f3ec9eb-171f-431c-b556-aa516f9419db.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

În Rusia ar putea izbucni un război civil din cauza conflictelor sociale, economice și politice acumulate, a avertizat șeful Direcției prezidențiale pentru monitorizarea și analiza proceselor sociale, Aleksandr Haricev. Declarațiile sale apar într-un articol intitulat *„Cine suntem noi?”* publicat în revista „Statul”, editată de Academia Prezidențială Rusă de Economie Națională și Administrație Publică * și de proiectul „ADN-ul Rusiei”. Textul a fost remarcat de publicațiile Aghentstvo și Vedomosti.

Potrivit lui Haricev, războiul civil este una dintre cele cinci mari amenințări care planează asupra Rusiei. Celelalte sunt: pierderea suveranității politice, teritoriale și culturale, depopularea, pierderea încrederii cetățenilor în autorități și prăbușirea sistemului politic, precum și procesul de „dezumanizare” – transformarea rușilor în simple *„subiecte ale consumului”*, scrie publicația [The Moscow Times](https://www.moscowtimes.ru/2025/11/05/v-kremle-uvideli-ugrozu-grazhdanskoi-voini-v-rossii-a179190).

Reprezentantul Kremlinului a subliniat că răspunsul la riscul unui război civil trebuie să fie formarea unei societăți solidare și unite. O astfel de coeziune, a propus el, ar trebui construită pe baza unei ideologii intitulate *„Nu-i abandonăm pe ai noștri”*, fundamentată pe *„propriul cod civilizațional”* al Rusiei. Această ideologie ar trebui, de asemenea, să protejeze țara de *„pierderea suveranității”*. Haricev a anunțat că în curând va fi adoptată o lege privind educația patriotică, care va obliga toate instituțiile publice și de învățământ să formeze *„atitudini corespunzătoare”* în rândul cetățenilor.

În același timp, el a susținut că războiul împotriva Ucrainei a ajutat temporar Rusia să evite pierderea suveranității.

„Elita Rusiei era concentrată exclusiv pe a-și trimite copiii să studieze în străinătate și pe a-și construi o bătrânețe confortabilă peste hotare - cei bogați pe Coasta de Azur, cei mai săraci în Muntenegru. Pur și simplu ne pierdeam elita… În timp, ne-am fi pierdut complet potențialul economic, tehnologic și politic. Pentru Rusia, operațiunea militară specială a devenit un act de purificare”*, a declarat oficialul.

În privința depopulării, pe care o consideră o amenințare majoră, Haricev a spus că aceasta este *„o problemă globală cauzată de un experiment globalist”* și *„un virus care afectează gândirea prin construcții inadecvate și necugetate”*.

Potrivit lui, propaganda mișcărilor *„childfree”* și LGBT ar conduce la o *„groapă demografică”* și la *„distrugerea poporului nostru”*. Ca răspuns, el a propus promovarea valorilor familiale și crearea unei mode pentru familiile numeroase - de exemplu, prin realizarea de filme în care familiile au cel puțin trei copii.

Pentru a restabili încrederea cetățenilor în autorități, Haricev consideră necesară aplicarea principiului meritocrației - adică a conducerii de către cei mai capabili oameni.

Iar pentru a contracara procesul de *„dezumanizare”*, el a pledat pentru educarea *„omului viitorului”*, ale cărui valori de bază să fie *„patriotismul activ”*, *„munca creatoare”*, *„spiritul de slujire”*, *„solidaritatea”*, *„unitatea popoarelor”* și *„normele morale tradiționale”*.

*„Avem nevoie de patrioți nu de canapea, ci activi, dispuși să-și asume răspunderea pentru ei înșiși, pentru familia și pentru țara lor”*, a conchis Haricev, potrivit The Moscow Times.

**CITIȚI ȘI:**

- [Prețurile în Rusia cresc din nou: inflația lovește alimentele și benzina. Moscova recurge la o practică păguboasă a URSS](https://moldova1.md/p/61093/preturile-in-rusia-cresc-din-nou-inflatia-loveste-alimentele-si-benzina-moscova-recurge-la-o-practica-paguboasa-a-urss)

- [Rușilor nu li se va mai cere consimțământul pentru colectarea datelor personale în timpul călătoriilor turistice sau la vizitele medicale](https://moldova1.md/p/61032/rusilor-nu-li-se-va-mai-cere-consimtamantul-pentru-colectarea-datelor-personale-in-timpul-calatoriilor-turistice-sau-la-vizitele-medicale)

- [Rusia face obligatorie aplicația Max pe toate smartphone-urile și tabletele. BBC ridică semne de întrebare](https://moldova1.md/p/55578/rusia-face-obligatorie-aplicatia-max-pe-toate-smartphone-urile-si-tabletele-bbc-ridica-semne-de-intrebare)

- [Exporturile Rusiei de gaze lichefiate au scăzut cu 3,4% în primele zece luni ale anului](https://moldova1.md/p/61021/exporturile-rusiei-de-gaze-lichefiate-au-scazut-cu-3-4-in-primele-zece-luni-ale-anului)
