---
title: "Două accidente grave în ultima zi, soldate cu trei morți, la Strășeni și Ocnița"
url: https://radiomoldova.md/p/62914/doua-accidente-grave-in-ultima-zi-soldate-cu-trei-morti-la-straseni-si-ocnita
published: 2025-11-06T09:00:37Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Două accidente grave în ultima zi, soldate cu trei morți, la Strășeni și Ocnița

> Trei persoane au decedat, iar altele patru, inclusiv doi minori, au ajuns la spital în urma a două accidente produse miercuri-seară, 5 noiembrie, în raioanele Strășeni și Ocnița.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/292a541c-e2e1-4912-819f-4827c505b26b.jpg)

Trei persoane au decedat, iar altele patru, inclusiv doi minori, au ajuns la spital în urma a două accidente produse miercuri-seară, 5 noiembrie, în raioanele Strășeni și Ocnița.

Într-un accident, produs între localitățile Codreanca și Greblești din raionul Strășeni, au decedat părinții unui copil de opt ani, ultimul ajungând la spital. 

Potrivit polițiștilor, o femeie de 38 de ani, conducând o Toyota Carina, în care se aflau concubinul ei de 35 de ani și fiul lor de opt ani, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară.

În urma acesteia, autoturismul a intrat în coliziune frontală cu un Seat Ibiza, condus de o femeie de 27 de ani, care avea ca pasageră o fetiță de doi ani. Mașina se deplasa pe sensul Călărași – Strășeni.

„*Impactul a fost violent, iar Toyota s-a răsturnat pe acostament. Accidentul s-a soldat cu decesul șoferiței și al concubinului acesteia. Minorii din ambele autoturisme și șoferița de la Seat au fost transportați la spital cu diverse traumatisme”*, precizează oamenii legii.

Cel de-al doilea accident s-a produs pe traseul Otaci - Dondușeni. Potrivit informațiilor preliminare, o  Toyota Avensis a derapat de pe carosabil și s-a tamponat într-un copac. 

Potrivit Svetlanei Talpă de la Inspectoratul de Poliție Ocnița, conducătorul auto în vârstă de 36 de ani a suferit traumatisme grave, iar pasagerul, un bărbat de 56 de ani, a decedat la fața locului. 

Poliția continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii celor două accidente.
