---
title: "OFICIAL | Primarul Chișinăului, Ion Ceban, pleacă din Parlament"
url: https://radiomoldova.md/p/63522/oficial--primarul-chisinaului-ion-ceban-pleaca-din-parlament
published: 2025-11-14T11:21:39Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# OFICIAL | Primarul Chișinăului, Ion Ceban, pleacă din Parlament

> Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, și-a dat demisia din funcția de deputat, după ce a participat la primele patru ședințe ale noului Parlament.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/40f928ca-3c63-4e3c-b16a-79a042d87349.jpg)

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, și-a dat demisia din funcția de deputat, după ce a participat la primele patru ședințe ale noului Parlament.

Ion Ceban a solicitat demisia din data de 14 noiembrie 2025.

În total, Parlamentul a luat act, la ședința din 13 noiembrie, de demisia a opt deputați.

Este vorba despre cei cinci deputați din fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) – Maria Acbaș, Constantin Cheianu, Roman Cojuhari, Viorel Bostan și Nicolae Drăgănel, de două deputate din fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru – Nina Cereteu și Stela Onuțu, precum și de Ion Ceban.

Mandatele vacante vor fi atribuite supleanților de pe listele electorale ale concurenților electorali. 

Astfel, locul celor cinci deputați PAS ar putea fi luat de Ana Oglinda, Vladimir Rusu, Vasile Porțevschi, Oleg Canațui și Efimia Bandalac, iar cei doi parlamentari PN vor fi înlocuiți de Constantin Cuiumju și Alexandr Severin. Totodată, în locul lui Ion Ceban, în Parlament va veni Angela Cutasevici, aleasă pe lista Blocului electoral „Alternativa”.

- [Scriitorul Constantin Cheianu a renunțat la mandatul de deputat din „motive de sănătate”](https://moldova1.md/p/61875/scriitorul-constantin-cheianu-a-renuntat-la-mandatul-de-deputat-din-motive-de-sanatate-)

Menționăm că, de la învestirea noului Parlament, pe 22 octombrie, 16 deputați au renunțat la mandatele de legislatori, cei mai mulți din partea PAS – 13. 

Unii dintre ei au plecat în Guvernul Munteanu sau în alte funcții publice, iar alții, precum Dorin Recean și Artur Mija, s-au retras din politică.

**CITIȚI ȘI:** 

- [Maria Acbaș respinge acuzațiile privind banii din „grupul Șor”: „Nu am primit niciun ban. Nu ne-am atins de acești bani criminali”](https://moldova1.md/p/61893/maria-acbas-respinge-acuzatiile-privind-banii-din-grupul-sor--nu-am-primit-niciun-ban-nu-ne-am-atins-de-acesti-bani-criminali-)

- [Încă cinci deputați PAS renunță la mandate. Motivul, anunțat de Igor Grosu](https://moldova1.md/p/61859/inca-cinci-deputati-pas-renunta-la-mandate-motivul-anuntat-de-igor-grosu)

- [Parlamentul are un nou secretar general. Încă doi deputați renunță la mandate](https://moldova1.md/p/61817/parlamentul-are-un-nou-secretar-general-inca-doi-deputati-renunta-la-mandate)

- [Primarii din Parlament: ce funcții preferă deputații care dețin și funcții în administrația publică locală](https://moldova1.md/p/61181/primarii-din-parlament-ce-functii-prefera-deputatii-care-detin-si-functii-in-administratia-publica-locala)
