---
title: "„Salariile în plic”: Uniunea Europeană va ajuta R. Moldova să combată acest fenomen "
url: https://radiomoldova.md/p/63908/-salariile-in-plic--uniunea-europeana-va-ajuta-r-moldova-sa-combata-acest-fenomen
published: 2025-11-19T19:19:28Z
language: ro
author: "Virginia Pîntea"
section: "Economic"
source: radiomoldova.md
---

# „Salariile în plic”: Uniunea Europeană va ajuta R. Moldova să combată acest fenomen 

> Uniunea Europeană va ajuta țara noastră să combată fenomenul salariilor în plic. Totul în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană. Inițiativa are ca scop întărirea abilității instituției de a realiza controale de muncă mai eficiente, în conformitate cu standardele și practicile europene.

[Video](https://www.youtube.com/embed/-5UmsxWfGO0)

Uniunea Europeană va ajuta țara noastră să combată fenomenul salariilor în plic. Totul în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană. Inițiativa are ca scop întărirea abilității instituției de a realiza controale de muncă mai eficiente, în conformitate cu standardele și practicile europene.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/247ceb41-fffb-47f6-ad07-edb7ff31d1f0.jpg)

*„Una din părțile componente a acestui proiect este munca nedeclarată, componenta trei. Inspectoratul de Stat al Muncii are rezultate foarte bune de depistare a muncii nedeclarate. La momentul actual, sunt mai mult de 6.000 de persoane care muncesc nedeclarat, depistate de către Inspectoratul de Stat al Muncii”,* a declarat Cristina Crețu, inspectoare principală la Inspectoratul de Stat al Muncii. 

Reprezentanții Inspectoratului de Stat al Muncii din R. Moldova urmează să efectueze vizite de studiu în Spania, pentru a prelua bune practici europene în domeniul inspecției muncii.

*„Un inspector bun trebuie să fie conștient că și-a asumat un angajament față de societate, de a îmbunătăți condițiile profesionale și sociale ale populației. Pe de o parte, prin ameliorarea condițiilor de muncă, a sănătății și securității la locul de muncă, iar pe de altă parte, prin asigurarea dezvoltării companiilor”,* a menționat directorul general al Inspectoratului de Stat al Muncii din Spania, Alejandro Nestor. 

Proiectul urmărește sporirea încrederii publice și a cooperării cu angajatorii și lucrătorii. 

 *„Vom îmbunătăți sistemul digital care este în cadrul Inspectoratului Digital al Muncii. Tot programul are ca scop să venim în ajutorul lucrătorilor: să promovăm în Republica Moldova o muncă decentă cu respectarea drepturilor angajaților, o muncă formală care de fapt să contribuie la productivitatea muncii, să contribuie la prosperarea afacerilor”,* a spus ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.  

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană. Are un buget de 1,5 milioane de euro și o durată de implementare de 30 de luni. Acesta este realizat în parteneriat de Inspectoratul Muncii și Securității Sociale din Spania, Inspectoratul Muncii din Slovacia și Inspectoratul de Stat al Muncii din Republica Moldova.

**CITIȚI ȘI:** 

- [Fenomenul „salariilor în plic” continuă în Republica Moldova: 1 din 4 moldoveni lucrează fără un contract de muncă ](https://radiomoldova.md/p/46333)

- [Sindicatele solicită majorarea salariilor profesorilor la nivelul celui mediu pe economie. MEC: lefurile cadrelor didactice au crescut cu 60% în ultimii patru ani](https://moldova1.md/p/62384/sindicatele-solicita-majorarea-salariilor-profesorilor-la-nivelul-celui-mediu-pe-economie-mec-lefurile-cadrelor-didactice-au-crescut-cu-60-in-ultim) 

- [Fenomenul „salariilor în plic” continuă în Republica Moldova: Circa 1 800 de cazuri, înregistrate de la începutul anului](https://radiomoldova.md/p/41127/fenomenul-salariilor-in-plic-continua-in-republica-moldova-circa-1-800-de-cazuri-inregistrate-de-la-inceputul-anului) 

- [Salariul mediu din R. Moldova, mai mic de 10 de ori decât în statul din UE cu cele mai mari retribuții](https://moldova1.md/p/62164/salariul-mediu-din-r-moldova-mai-mic-de-10-de-ori-decat-in-statul-din-ue-cu-cele-mai-mari-retributii)
