---
title: "Sebastien Ogier a cucerit al 9-lea titlu de campion mondial de raliuri"
url: https://radiomoldova.md/p/64576/sebastien-ogier-a-cucerit-al-9-lea-titlu-de-campion-mondial-de-raliuri
published: 2025-11-29T13:48:39Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# Sebastien Ogier a cucerit al 9-lea titlu de campion mondial de raliuri

> Francezul Sebastien Ogier a câștigat pentru a 9-a oară Campionatul Mondial de Raliuri și a egalat recordul absolut, cel ce aparținea compatriotului său Sebastien Loeb. A fost dramatism în Raliul Arabiei Saudite, ultima etapă a sezonului competițional din acest an.

![bbc.com](https://storage.radiomoldova.md/images/fff06b02-fdaf-44ca-a548-f6bd74db1408.jpg)

*Sursa: bbc.com*

Francezul Sebastien Ogier a câștigat pentru a 9-a oară Campionatul Mondial de Raliuri și a egalat recordul absolut, cel ce aparținea compatriotului său Sebastien Loeb. A fost dramatism în Raliul Arabiei Saudite, ultima etapă a sezonului competițional din acest an.

Galezul Elfyn Evans avea 3 puncte avans față de Ogier înaintea etapei decisive, dar a avut o prestație dezamăgitoare și s-a clasat abia pe locul 6 în Arabia Saudită. Ogier a profitat din plin și a încheiat Raliul de la Djedda pe locul 3, ceea ce i-a permis să obțină titlul de campion. 

*"Devii un mare campion doar atunci când ai adversari puternici, care te presează mereu, până la ultimul moment. Le mulțumesc adversarilor și îi mulțumesc echipei mele pentru tot ce a făcut pentru succesul meu."* a afirmat Ogier. 

Câștigător al Raliului Arabiei Saudite a fost pilșotul belgian Thierry Neuville. 

În clasamentul final al piloților, Sebastien Ogier a acumulat 293 de puncte, Elfyn Evans 289, iar finlandezul Kalle Rovanpera, care a completat podiumul de onoare - 256.
