---
title: "Gheorghe Hajder: „Nu e vorba de un caz izolat. Cer sancțiuni și demisii”"
url: https://radiomoldova.md/p/65103/gheorghe-hajder--nu-e-vorba-de-un-caz-izolat-cer-sanctiuni-si-demisii-
published: 2025-12-06T14:12:36Z
language: ro
author: "Doina Bejenaru"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Gheorghe Hajder: „Nu e vorba de un caz izolat. Cer sancțiuni și demisii”

> Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a reacționat ferm după incidentul de la Strășeni, unde un copac a fost smuls cu tot cu rădăcini în plină zi, chiar în mijlocul pădurii. Oficialul a mers la fața locului și a declarat că situația este mult mai gravă decât pare.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/28a3c7eb-7d3f-4dff-8d5b-48261cea3400.jpg)

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a reacționat ferm după incidentul de la Strășeni, unde un copac a fost smuls cu tot cu rădăcini în plină zi, chiar în mijlocul pădurii. Oficialul a mers la fața locului și a declarat că situația este mult mai gravă decât pare.

[Video: https://trm.blob.core.windows.net/photos/a59f851f-2bad-40ac-b85c-8b144afaceae.jpg](https://original.trm.md/video/definst/MP4:2025/12/6/AQNJBpnbMQ9dLADFruIc4LFZ4vj09sxSjXMOa5zZhD-CO1azKNqHsU2HdDIc0lBmxiAuVpaF80WFQRTs9yDz-h3W3YqFabFMAeQDuzjQhs4w.mp4/playlist.m3u8)

*„Sunt la Strășeni, aici unde două zile în urmă a avut loc un dezmăț total, după mine. Când ziua, în amiaza mare, a intrat cineva în mijlocul pădurii și a scos un copac cu tot cu rădăcini. Ce e mai grav este că avea cu el instrumente de a acoperi urmele”*, a spus ministrul. 

Gheorghe Hajder afirmă că un astfel de mod de operare indică un fenomen, nu un incident singular. *„Asta mă face să cred că nu vorbim de un singur caz”*, a subliniat el. 

În calitate de ministru, Hajder spune că nu este suficient ca făptașul să fie amendat. El consideră că trebuie trase la răspundere și persoanele care au obligația de a proteja pădurea. 

*„Cer demisia celor responsabili și sancționarea după caz. Să fie foarte clar, vorbim de un caz care s-a întâmplat ziua în amiaza mare, când se prezumă că suntem toți la lucru”*, a punctat ministrul. 

Autoritățile urmează să investigheze dacă au existat complicități sau neglijență în paza pădurii din zona Strășeni.

**CITIȚI ȘI**: 
- [Ministrul Mediului îndeamnă oamenii să participe, pe 15 noiembrie, la o acțiune de împădurire în raionul Cimișlia](https://moldova1.md/p/61469/ministrul-mediului-indeamna-oamenii-sa-participe-pe-15-noiembrie-la-o-actiune-de-impadurire-in-raionul-cimislia)
- [„Infrastructura este scheletul tranziției verzi” – miniștrii anunță pașii concreți spre integrarea energetică și ecologică a țării](https://moldova1.md/p/61778/-infrastructura-este-scheletul-tranzitiei-verzi--ministrii-anunta-pasii-concreti-spre-integrarea-energetica-si-ecologica-a-tarii)
- [România ajută Republica Moldova să lanseze primul Inventar Forestier Național](https://moldova1.md/p/63579/romania-ajuta-republica-moldova-sa-porneasca-primul-inventar-forestier-national)
