---
title: "România a suspendat activitatea Centrului Rus de la București. Ministerul de Externe: „S-a transformat într-un instrument de promovare a propagandei și dezinformării”"
url: https://radiomoldova.md/p/6563/romania-a-suspendat-activitatea-centrului-rus-de-la-bucuresti-ministerul-de-externe--s-a-transformat-intr-un-instrument-de-promovare-a-propagandei-s
published: 2023-02-21T13:51:30Z
language: ro
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# România a suspendat activitatea Centrului Rus de la București. Ministerul de Externe: „S-a transformat într-un instrument de promovare a propagandei și dezinformării”

> România suspendă activitatea Centrului Rus de Cultură și Știință de la București. Ministerul român al Afacerilor Externe l-a convocat astăzi pe ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, pentru a-i aduce la cunoștință decizia autorităților.

România suspendă activitatea Centrului Rus de Cultură și Știință de la București. Ministerul român al Afacerilor Externe l-a convocat astăzi pe ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, pentru a-i aduce la cunoștință decizia autorităților.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/8795789c-2bed-4b8f-93dd-461e52aa99b7.jpg)

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe român, *„centrul s-a îndepărtat cu desăvârșire de obiectivele firești de consolidare a legăturilor culturale și s-a transformat, în mod regretabil, într-un instrument de propagandă, dezinformare și disculpare a crimelor de război ale Federației Ruse din Ucraina”*.

În comunicat se precizează că instituția trebuie să-și sisteze activitatea până cel târziu la data de 20 august curent.
Centrul Rus de Cultură și Știință din București a fost înființat în baza Acordului între Guvernul României și cel al Federației Ruse privind deschiderea și condițiile de funcționare a Institutului Cultural Român la Moscova și a Centrului Rus de Știință și Cultură în orașul București, semnat la Moscova, pe data de 9 iulie 2013.
