---
title: "Mai mulți angajați de la Calea Ferată vor fi trimiși în concediu forțat"
url: https://radiomoldova.md/p/66046/mai-multi-angajati-de-la-calea-ferata-vor-fi-trimisi-in-concediu-fortat
published: 2025-12-18T19:59:32Z
language: ro
author: "Alexandr Statnîi"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Mai mulți angajați de la Calea Ferată vor fi trimiși în concediu forțat

> Sute de angajați ai Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) urmează să fie trimiși în concediu forțat. Informația ne-a fost confirmată de directorul întreprinderii, Sergiu Cotelnic, care a anunțat că concediul tehnic se va desfășura în perioada 22 decembrie - 12 ianuarie. Respectiv, aceste persoane vor primi doar 55% din salariu.

[Video](https://www.youtube.com/embed/hp1MguELdi4)

Sute de angajați ai Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) urmează să fie trimiși în concediu forțat. Informația ne-a fost confirmată de directorul întreprinderii, Sergiu Cotelnic, care a anunțat că concediul tehnic se va desfășura în perioada 22 decembrie - 12 ianuarie. Respectiv, aceste persoane vor primi doar 55% din salariu.

Măsura se ia din cauza scăderii semnificative a volumului transporturilor în perioada de iarnă. 

Astfel, angajații care nu sunt implicați direct în circulația trenurilor și organizarea transportului vor fi nevoiți să plece forțat în concediu. Scopul acestei măsuri este evitarea acumulării de datorii suplimentare și menținerea sustenabilității financiare a CFM, ne-a mai declarat Cotelnic. 

Concediul tehnic afectează aproximativ 30% dintre cei 3.500 pe care îi are întreprinderea de stat, adică între 700 și 1.000 de persoane. 

Menționăm că restanțele salariale către angajații Căii Ferate au fost reduse. Oamenii nu și-au primit salariile pentru ultimele trei luni. Acum un an, restanțele erau de nouă luni. Acum, întreprinderea de stat are acumulată o datorie totală de 500 de milioane de lei, dintre care 140 de milioane de lei reprezintă restanțe salariale.

[Problemele](https://moldova1.md/p/44699/cfm-in-criza-de-peste-un-deceniu-coruptie-datorii-si-reforme) financiare ale întreprinderii Calea Ferată din Moldova au început în 2009, când transportul de mărfuri a scăzut de peste două ori. Declinul a urmat și în 2016, iar în 2022, situația s-a agravat și mai mult, când tranzitul feroviar din Ucraina s-a redus drastic, odată cu redeschiderea portului Odesa. Schimbările au dus la diminuarea veniturilor CFM și, implicit, la întârzieri tot mai mari la plata salariilor angajaților, care au început să se confrunte cu restanțe de câteva luni.

În încercarea de a reduce povara financiară și de a plăti parțial datoriile salariale, CFM a scos și anul trecut la licitație vagoane și piese vechi.

**CITIȚI ȘI:** 

- [CFM caută proiectanți pentru stabilizarea liniei feroviare Cahul–Giurgiulești. Licitație de circa 5 milioane de lei](https://moldova1.md/p/64291/cfm-cauta-proiectanti-pentru-stabilizarea-liniei-feroviare-cahul-giurgiulesti-licitatie-de-circa-5-milioane-de-lei)

- [Angajații CFM și-au primit salariile pentru luna ianuarie 2025](https://moldova1.md/p/53722/angajatii-cfm-si-au-primit-salariile-pentru-luna-ianuarie-2025) 

- [Fără salarii de jumătate de an. Angajații CFM vor ieși din nou în stradă](https://radiomoldova.md/p/47981/fara-salarii-de-jumatate-de-an-angajatii-cfm-vor-iesi-din-nou-in-strada)

![](https://storage.radiomoldova.md/images/0e84105d-3690-4409-9b54-519126ce5ae2.jpg)
