---
title: "Importuri fără licență, dar sub supraveghere strictă: decizia Ministerului Agriculturii"
url: https://radiomoldova.md/p/66348/importuri-fara-licenta-dar-sub-supraveghere-stricta-decizia-ministerului-agriculturii
published: 2025-12-23T09:16:59Z
language: ro
author: "Olga Mînzat"
section: "Economic"
source: radiomoldova.md
---

# Importuri fără licență, dar sub supraveghere strictă: decizia Ministerului Agriculturii

> Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase din Ucraina, cerută de fermieri, nu va mai fi extinsă anul viitor, a anunțat ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga. Importurile se vor face în regim comercial obișnuit, dar vor fi monitorizate mai strict pentru a nu admite dezechilibre majore pe piață, a subliniat ministra.

[Video](https://www.youtube.com/embed/wabo6o1ComM)

Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase din Ucraina, cerută de fermieri, nu va mai fi extinsă anul viitor, a anunțat ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga. Importurile se vor face în regim comercial obișnuit, dar vor fi monitorizate mai strict pentru a nu admite dezechilibre majore pe piață, a subliniat ministra.

*„Pe parcursul acestui regim de licențiere au fost eliberate de către comisia de licențiere, care a fost formată la minister, 25 de licențe pe diverse culturi. A fost și porumb, floarea-soarelui, cu semințe care nu se produc în țară. De altfel, în continuare vom monitoriza piața pentru a realiza intervenții urgente”, a precizat ministra Ludmila Catlabuga.

În ajun, Asociația „Forța Fermierilor” [a solicitat repetat autorităților să prelungească](https://moldova1.md/p/64933/fermierii-cer-din-nou-prelungirea-licentierii-importului-de-cereale-si-oleaginoase-din-ucraina) obligativitatea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase din Ucraina. Potrivit lor, instituirea unui mecanism permanent este necesară până la finalizarea războiului din Ucraina pentru a proteja producția locală și exporturile moldovenești pe piețele europene. 

Fermierii au cerut Guvernului și în iunie 2025 prelungirea mecanismului de licențiere a importului de cereale și includerea rapiței printre aceste produse, iar Executivul a impus obligativitatea până la sfârșitul acestui an. 

Mecanismul de acordare a licențelor pentru importurile de grâu, porumb și floarea-soarelui a fost introdus în octombrie 2023, sub presiunea protestelor masive ale fermierilor, și prelungit de mai multe ori. Astfel, importul cerealelor și oleaginoaselor în Republica Moldova este permis doar în baza unei licențe, eliberate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Licențierea a prevenit un surplus de importuri, în special din Ucraina, la prețuri semnificativ mai mici, care ar fi dus la scăderea valorii produselor locale.

**CITIȚI ȘI:**

- [Fermierii cer din nou prelungirea licențierii importului de cereale și oleaginoase din Ucraina](https://moldova1.md/p/64933/fermierii-cer-din-nou-prelungirea-licentierii-importului-de-cereale-si-oleaginoase-din-ucraina)

- [Fermierii cer Guvernului să prelungească mecanismul de licențiere a importului de cereale și includerea rapiței printre aceste produse](https://moldova1.md/p/50985/fermierii-cer-guvernului-sa-prelungeasca-mecanismul-de-licentiere-a-importului-de-cereale-si-includerea-rapitei-printre-aceste-produse)

- [Moratoriu de 12 luni asupra executărilor silite pentru fermierii afectați de calamități (https://moldova1.md/p/50985/fermierii-cer-guvernului-sa-prelungeasca-mecanismul-de-licentiere-a-importului-de-cereale-si-includerea-rapitei-printre-aceste-produse)](https://moldova1.md/p/64650/moratoriu-de-12-luni-asupra-executarilor-silite-pentru-fermierii-afectati-de-calamitati) 

- [Fermierii din sudul R. Moldova, care au suferit pierderi din cauza secetei, despăgubiți de Guvern: „Avem un proiect de hotărâre”](https://moldova1.md/p/64122/fermierii-din-sudul-r-moldova-care-au-suferit-pierderi-din-cauza-secetei-despagubiti-de-guvern--avem-un-proiect-de-hotarare-) 

- [Moratoriu, subvenții și obligațiuni de stat - planul autorităților pentru salvarea agriculturii. Reacția fermierilor](https://moldova1.md/p/64700/moratoriu-subventii-si-obligatiuni-de-stat--planul-autoritatilor-pentru-salvarea-agriculturii-reactia-fermierilor) 

- [Fermierii, din nou în stradă: „Refinanțare, nu falimentare!”. Agricultorii cer moratoriu la executările silite](https://radiomoldova.md/p/65395/fermierii-din-nou-in-strada--refinantare-nu-falimentare--agricultorii-cer-moratoriu-la-executarile-silite)

![imagine-simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/925f4297-0d85-47fd-8cfa-778b388970a5.jpg)

*Sursa: imagine-simbol*
