---
title: "EXCLUSIV | Concubina bărbatului reținut în cazul de la Beriozchi: „Spunea că oamenii au plecat la război”"
url: https://radiomoldova.md/p/66435/exclusiv--concubina-barbatului-retinut-in-cazul-de-la-beriozchi--spunea-ca-oamenii-au-plecat-la-razboi-
published: 2025-12-24T09:56:27Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Justiție"
source: radiomoldova.md
---

# EXCLUSIV | Concubina bărbatului reținut în cazul de la Beriozchi: „Spunea că oamenii au plecat la război”

> Apar noi detalii în cazul disparițiilor misterioase din raionul Anenii Noi. Concubina bărbatului suspectat de omor a fost plasată miercuri, 24 decembrie, în arest preventiv. Femeia a declarat în instanță că bărbatul susținea că persoanele dispărute ar fi plecat la război.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/ec9fe258-2de3-4f3e-ba5a-582a4e631e8f.jpg)

Apar noi detalii în [cazul](https://moldova1.md/p/65063/actualizare--disparitii-misterioase-la-o-ferma-de-porci-din-beriozchi-anenii-noi-politia-investigheaza-un-caz-de-omor) disparițiilor misterioase din raionul Anenii Noi. Concubina bărbatului suspectat de omor a fost plasată miercuri, 24 decembrie, în arest preventiv. Femeia a declarat în instanță că bărbatul susținea că persoanele dispărute ar fi plecat la război.

Femeia a fost adusă în fața judecătorilor din Anenii Noi. 

*„El nu mi-a spus nimic despre crime. Spunea că oamenii care dispăreau au plecat la război. Așa vorbea”,* a afirmat ea.

Concubina a mai spus că nu a observat urme de sânge sau alte indicii suspecte și că nu poate spune dacă bărbatul ar fi fost capabil de o crimă: *„Eu nu am văzut nimic cu ochii mei. Nu pot să spun”.*

Totodată, femeia a recunoscut că bărbatul avea un comportament agresiv și că în localitate oamenilor le era frică de el.

**Dosar deschis pe caz de dispariție**

Avocata femeii, Dina Potereanu, a confirmat că dosarul penal a fost inițiat în legătură cu dispariția unei persoane. 

*„Noi am solicitat arest la domiciliu. Clienta mea cooperează cu ancheta și nu este implicată în faptele investigate”,* a declarat avocata.

Apărătoarea a evitat să comenteze informațiile din spațiul public privind presupuse crime multiple sau existența unor cadavre, invocând secretul urmăririi penale. 

*„Se invocă că sunt trei cadavre, dintre care sunt două doamne și un bărbat, dispărut în septembrie. Pot comenta strict ce ține de clienta mea”,* a spus Potereanu.

Potrivit avocatei, clienta sa nu locuia permanent cu bărbatul reținut și nu era implicată în ceea ce făcea.

***
Precizăm că Poliția Republicii Moldova a anunțat pe 23 decembrie că acțiuni de urmărire penală au loc într-un dosar privind un caz de dispariție, iar în urma măsurilor speciale întreprinse, omorul este analizat ca versiune de bază a anchetei.

Potrivit oamenilor legii, zona din jurul gospodăriei bărbatului reținut a fost restricționată, iar pe parcursul zilelor precedente au fost desfășurate percheziții și alte acțiuni procesuale, inclusiv ridicarea unor bunuri care urmează a fi supuse expertizelor.

Autoritățile precizează că ancheta este în desfășurare, iar informațiile apărute în spațiul public privind presupuse crime multiple sau alte detalii sensibile nu sunt confirmate oficial la această etapă.

**CITIȚI ȘI:**

- [Dispariții misterioase la o fermă de porci din Beriozchi, Anenii Noi: poliția investighează un caz de omor](https://moldova1.md/p/65063/actualizare--disparitii-misterioase-la-o-ferma-de-porci-din-beriozchi-anenii-noi-politia-investigheaza-un-caz-de-omor)
