---
title: "Aproape doi ani de închisoare pentru fraudă pe WhatsApp: condamnatul – un tânăr care se află deja după gratii"
url: https://radiomoldova.md/p/67119/aproape-doi-ani-de-inchisoare-pentru-frauda-pe-whatsapp-condamnatul--un-tanar-care-se-afla-deja-dupa-gratii
published: 2026-01-05T10:27:49Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Justiție"
source: radiomoldova.md
---

# Aproape doi ani de închisoare pentru fraudă pe WhatsApp: condamnatul – un tânăr care se află deja după gratii

> A folosit o identitate falsă pe aplicația „WhatsApp” și a convins, prin înșelăciune, un bărbat să-i transfere peste 10 mii de lei. Un tânăr de 24 de ani a fost condamnat la un an și opt luni de închisoare pentru escrocherie, la solicitarea Procuraturii municipiului Chișinău.

![imagine simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/70656c0b-4d64-4a25-bcff-0b3822b947c8.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

A folosit o identitate falsă pe aplicația „WhatsApp” și a convins, prin înșelăciune, un bărbat să-i transfere peste 10 mii de lei. Un tânăr de 24 de ani a fost condamnat la un an și opt luni de închisoare pentru escrocherie, la solicitarea Procuraturii municipiului Chișinău.

Pedeapsa va fi executată într-un penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit [Procuraturii Generale](https://procuratura.md/stiri-si-mass-media/comunicate-de-presa/si-falsificat-identitatea-pe-whatsapp-si-inselat-un-barbat?fbclid=IwY2xjawPIbT5leHRuA2FlbQIxMABicmlkETFUa0xBbHdGUmhXOXNmeGpEc3J0YwZhcHBfaWQQMjIyMDM5MTc4ODIwMDg5MgABHiQRgqj6sw7GtVhmTfdFZtrnfDZnSNu5OB8BxOJnJI6hdy8v9jlZoZopWS-m_aem_9FFR5_T3ymupk53zpdoJcQ), faptele au avut loc în luna decembrie 2024, când inculpatul, deși se afla deja în detenție, a pus în aplicare o schemă de înșelăciune prin intermediul aplicației „WhatsApp”. 

Acesta a creat un cont fals și s-a prezentat drept o persoană apropiată victimei – nașa acesteia – invocând o presupusă urgență financiară.

În urma mesajelor transmise, partea vătămată a fost indusă în eroare și a efectuat două transferuri bancare. Procuratura precizează că *„victimei i-a fost cauzat un prejudiciu material în valoare totală de 10.500 de lei”*.

Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția. Totodată, s-a stabilit că acesta nu se află la prima încălcare a legii, fiind anterior condamnat pentru infracțiuni contra patrimoniului, inclusiv furt și jaf.

Prin aceeași sentință, instanța a dispus recuperarea prejudiciului material în beneficiul părții vătămate. 

Procuratura Generală avertizează cetățenii asupra riscurilor asociate solicitărilor de bani primite prin aplicații de mesagerie și reamintește necesitatea verificării identității expeditorilor înainte de efectuarea oricărui transfer financiar.

**CITIȚI ȘI:**

- [EXCLUSIV | Procurorul-șef al PA, Marcel Dumbravan, la Moldova 1: Condamnatul Ilan Șor, vizat în noi cauze penale în R. Moldova](https://moldova1.md/p/65858/exclusiv--procurorul-sef-al-pa-marcel-dumbravan-la-moldova-1-condamnatul-ilan-sor-vizat-in-noi-cauze-penale-in-r-moldova)

- [Confiscări de peste 288 de milioane de lei în dosarele privind finanțarea ilegală a partidelor afiliate grupului Șor
](https://moldova1.md/p/59583/confiscari-de-peste-288-de-milioane-de-lei-in-dosarele-privind-finantarea-ilegala-a-partidelor-afiliate-grupului-sor)

- [„Moscova își schimbă strategia”: Ilan Șor anunță că își stopează activitățile din R. Moldova și că se retrage din politică](https://moldova1.md/p/63266/-moscova-isi-schimba-strategia--ilan-sor-anunta-ca-isi-stopeaza-activitatile-din-r-moldova-si-ca-se-retrage-din-politica)

- [Scurgeri de documente pe Telegram: Companiile gestionate de condamnatul Șor de la Moscova prin intermediul cărora este atacată democrația din R. Moldova](https://moldova1.md/p/56401/scurgeri-pe-telegram-companiile-gestionate-de-condamnatul-sor-de-la-moscova-prin-intermediul-carora-este-atacata-democratia-din-r-moldova)

- [Liderul filialei „Șor” din Briceni riscă până la șapte ani de închisoare pentru că a cheltuit 1.8 milioane de lei în interesul unui grup criminal](https://moldova1.md/p/62160/liderul-filialei-sor-din-briceni-risca-pana-la-sapte-ani-de-inchisoare-pentru-ca-a-cheltuit-1-8-milioane-de-lei-in-interesul-unui-grup-criminal)

- [Analiză: Rusia și Ilan Șor au sponsorizat masiv propagandă online împotriva parcursului european al R. Moldova](https://moldova1.md/p/57108/analiza-rusia-si-ilan-sor-au-sponsorizat-masiv-propaganda-online-impotriva-parcursului-european-al-r-moldova)
