---
title: "Focuri de artificii neautorizate în PMAN, de Revelion. Cetățean străin, declarat persoană indezirabilă"
url: https://radiomoldova.md/p/67190/focuri-de-artificii-neautorizate-in-pman-de-revelion-cetatean-strain-declarat-persoana-indezirabila
published: 2026-01-06T10:32:00Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Justiție"
source: radiomoldova.md
---

# Focuri de artificii neautorizate în PMAN, de Revelion. Cetățean străin, declarat persoană indezirabilă

> Un tânăr de 25 de ani, originar din Azerbaidjan, a fost declarat persoană indezirabilă pentru o perioadă de cinci ani și îndepărtat de pe teritoriul R. Moldova, după ce a pus în pericol viața și securitatea oamenilor veniți să sărbătorească Revelionul în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din centrul Chișinăului.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/35873b55-480f-4db0-bee8-0259dbd15b7c.jpg)

Un tânăr de 25 de ani, originar din Azerbaidjan, a fost declarat persoană indezirabilă pentru o perioadă de cinci ani și îndepărtat de pe teritoriul R. Moldova, după ce a pus în pericol viața și securitatea oamenilor veniți să sărbătorească Revelionul în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din centrul Chișinăului.

Potrivit Inspectoratului General pentru Migrație (IGM), tânărul a lansat neautorizat, în noaptea de Revelion, focuri de artificii în mulțimea adunată la concertul din centrul capitalei, încălcând ordinea publică.

- [Moldova 1, LIDER absolut de AUDIENȚĂ în noaptea de Revelion: aproape jumătate din telespectatori priveau M1 la miezul nopții](https://moldova1.md/p/65706/moldova-1-lider-absolut-de-audienta-in-noaptea-de-revelion-aproape-jumatate-din-telespectatori-priveau-m1-la-miezul-noptii)

Persoana a fost identificată de angajații Inspectoratului General de Carabinieri, iar intervenția rapidă a oamenilor legii a prevenit producerea unor incidente grave.

Tânărul din Azerbaidjan a fost scos din R. Moldova pe 5 ianuarie de către ofițerii Direcției regionale Centru a Inspectoratului General pentru Migrație. 

Menționăm că, potrivit legislației din R. Moldova, o persoană poate fi declarată indezirabilă dacă a desfășurat, desfășoară ori în privința acesteia există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică.

[Video: https://trm.blob.core.windows.net/photos/91ee0382-1165-413e-af3c-e7c6a660d2ed.jpg](https://original.trm.md/video/definst/MP4:2026/1/6/19e2f8ef-daea-4530-b878-37182af9fa84.mp4/playlist.m3u8)

**CITIȚI ȘI:** 

- [Incendiu într-un bloc de locuit din capitală: 32 de persoane au fost evacuate](https://moldova1.md/p/65939/incendiu-intr-un-bloc-de-locuit-din-capitala-32-de-persoane-au-fost-evacuate) 

- [Președintele Academiei Române contestă „desființarea” Universității din Cahul: „Un semn rău”](https://moldova1.md/p/65936/presedintele-academiei-romane-contesta-desfiintarea-universitatii-din-cahul--un-semn-rau-) 

- [Ambulanțe și mașini cu pasageri, blocate pe drumuri: salvatorii au intervenit în peste 40 de cazuri](https://moldova1.md/p/65932/ambulante-si-masini-cu-pasageri-blocate-pe-drumuri-salvatorii-au-intervenit-in-peste-40-de-cazuri)

- [Localitățile din R. Moldova pot deveni „Capitala Sportului” în 2026: Condițiile concursului](https://moldova1.md/p/65927/localitatile-din-r-moldova-pot-deveni-capitala-sportului-in-2026-conditiile-concursului)
